Preşedintele UDMR Satu Mare, Pataki Csaba, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că îl susţine personal pe candidatul PNL, Klaus Iohannis, în turul II, aceasta fiind şi opţiunea electoratului maghiar.
Pataki a precizat că UDMR a dat o poziţie oficială în care spune că fiecare alegător să voteze cum crede, însă sondajele arată că Iohannis e opţiunea electoratului maghiar.
"În fiecare familie se trăieşte altfel. Eu personal îl susţin cu votul meu pe candidatul susţinut şi de PNL, în condiţiile în care e în acelaşi grup politic, deşi am avea o listă de reproşuri. Cealaltă nu este o soluţie din multe puncte de vedere. (...) Noi avem încredere în judecata electoratului care ne susţine pe noi, noi ştim, am făcut sondaje, e clar opţiunea electoratului maghiar, nu trebuie să fim doctor docent în sociologie", a declarat Pataki, conform agerpres.ro.
În schimb, preşedintele filialei municipale a UDMR Satu Mare, Kereskenyi Gabor, nu a spus cum îndeamnă electoratul al vot.
"Eu aş îndruma toţi cetăţenii să iasă la vot. Niciun politician nu este proprietarul voturilor. Eu nu sunt un tip indecis, dar n-aş putea să spun cu mâna pe suflet, astăzi, ca cineva să voteze cu X sau Y, din foarte multe motive. Sunt foarte multe reproşuri, dar dacă ne uităm în viitor cu optimism eu aş dori ca peste cinci ani putem să spunem că un preşedinte al României a reuşit să rezolve, să contribuie la eliminarea vizelor a americane, la intrarea României în Schengen şi nu cu o şapcă de baseball", a spus Kereskenyi.
Pataki Csaba (UDMR Satu Mare): Eu personal îl susţin cu votul meu pe candidatul PNL
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

1.515
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.515

1.676
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
1.676

57
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
57

3.940
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
3.940

3.734
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.734

158
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
158

109
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
109

2.686
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.686

1.282
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.282

1.944
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.944

4.195
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.195

6.860
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.860

6.139
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
6.139
















Comentează