Patriarhia Română, în doliu: Mesaj impresionant la decesul actorului și teologului Răzvan Ionescu

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 17-01-2026 22:38

Actualizat: 17-01-2026 22:40

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Patriarhia Română a transmis sâmbătă un mesaj oficial de condoleanțe la trecerea din viață a lui Răzvan Ionescu, teolog, actor, scriitor și profesor universitar.

În mesaj, Patriarhia arată că a primit „cu durere” vestea dispariției lui Răzvan Ionescu, pe care îl descrie drept „un artist desăvârșit al teatrului românesc, cu o carieră impresionantă”, dar și „un distins teolog”, care a mărturisit adevărul de credință atât prin viața sa creștină de o înaltă rigoare spirituală, cât și prin cuvinte de o rară eleganță, profunzime și noblețe.

Reprezentanții Patriarhiei subliniază, de asemenea, rolul său de apologet al artei creștine în lumea modernă, evidențiind contribuția sa la dialogul dintre teologie, cultură și artă.

„În aceste clipe de îndurerare profundă, adresăm sincere condoleanțe familiei îndoliate, persoanelor apropiate și tuturor celor care l-au cunoscut și l-au apreciat. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Veșnica lui pomenire!”, se arată în mesajul transmis de Patriarhia Română.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri