DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Patriarhul a anunţat începerea lucrărilor la Centrul de protejare şi promovare a patrimoniului cultural al Mănăstirii Snagov

basilica.ro
Patriarhul Daniel

Patriarhul Daniel a anunţat duminică la Snagov că au început lucrările la Centrul de protejare şi promovare a patrimoniului cultural al Mănăstirii Snagov, notează Basilica.ro.

Anunţul a fost făcut la finalul cuvântului rostit cu ocazia hramului mănăstirii.

„S-a constatat că este mare nevoie de un muzeu la Mănăstirea Snagov care să amintească vizitatorilor etapele activităţilor acestei mănăstiri”.

„De aceea, cu ajutorul Companiei Naţionale de Investiţii, avem bucuria de a anunţa începutul lucrărilor la Centrul de protejare şi promovare a patrimoniului cultural al Mănăstirii Snagov”, a subliniat Preafericirea Sa.

Acest centru va fi gata, potrivit proiectului, peste doi ani şi va avea parter şi etaj.

„La parter, primul spaţiu este dedicat muzeului. Apoi, alt spaţiu este dedicat unei trapeze sau cantine pentru pelerinii care atunci când trec pe aici în timpul prânzului să poată primi o supă caldă. Apoi, în alte spaţii vor fi amenajate chilii pentru vieţuitorii mănăstirii”.

„La etaj, va fi construit un paraclis de iarnă pentru a proteja biserica istorică de condens. Tot la etaj, vor fi construite şi câteva spaţii de restaurare, depozitare carte veche şi pentru expoziţie de icoane”.

„Ne rugăm lui Dumnezeu să ajute echipa constructoare să facă lucrări frumoase şi trainice şi să ne întâlnim aici la sfinţirea noului centru şi a Paraclisului închinat Sfinţilor Domnitori ctitori Neagoe Basarab şi Constantin Brâncoveanu şi Sf. Ier. Antim Ivireanul”, a spus Patriarhul.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a rugat sfinţilor ctitori „să ne dăruiască şi nouă credinţă puternică, multă rugăciune şi multă dragoste faţă de Biserică şi faţă de poporul dreptcredincios”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.