Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Patriarhul Daniel, după incendiul de la 'Matei Balş': 'Ne rugăm lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor decedați'

Patriarhul Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis vineri un mesaj de condoleanţe şi consolare în urma incendiului de la Spitalul "Matei Balş" din Bucureşti.

"Am aflat cu durere despre tragedia provocată de incendiul din Spitalul 'Matei Balş' din Bucureşti, în dimineaţa zilei de vineri, incendiu în urma căruia şi-au pierdut viaţa 5 pacienţi şi alţi 102 au fost evacuaţi. În aceste momente pline de suferinţă şi tulburare pentru familiile îndoliate, dar şi pentru noi toţi care traversăm încă o perioadă critică marcată de pandemie, ne rugăm lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor decedaţi şi pentru însănătoşirea grabnică a celor răniţi. Totodată, adresăm un părintesc mesaj de condoleanţe şi consolare familiilor celor decedaţi, rudelor şi prietenilor acestora, precum şi întregului personal medical care i-a îngrijit şi care a încercat să le salveze viaţa", afirmă patriarhul în mesaj.

Un incendiu a izbucnit vineri dimineaţa într-un pavilion al Institutului "Matei Balş" din Capitală. Cinci persoane au decedat - patru fiind găsite carbonizate, iar o alta nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare.

Ministerul Sănătăţii a informat, în cursul dimineţii, că 53 de pacienţi de la Institutul "Matei Balş" au fost transferaţi la alte unităţi medicale din Capitală. Şi Corpul de control al prim-ministrului a început verificări la Institutul "Matei Balş".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.