Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat, duminică, la sprijinirea lucrărilor de pictură în mozaic ale Catedralei Naţionale, informează Agerpres.
Preafericirea Sa a explicat că, deşi pictura Catedralei Naţionale a fost sfinţită în forma realizată până în acel moment, lucrările nu sunt încă încheiate, informează Agenţia Basilica a Patriarhiei Române.
"Mai sunt, însă, părţi din Catedrală care au fost acoperite cu pânză, pe care era pictat provizoriu chipul sfinţilor sau reprezentări din Sinoadele Ecumenice. (...) Mai sunt unele icoane de pictat în pronaos şi, în mod special, trebuie pictaţi pereţii Paraclisului Catedralei Naţionale care se află la demisolul lăcaşului de cult. (...) Mai sunt, de asemenea, câteva icoane de pictat cu chipul sfintelor femei românce care au fost canonizate anul trecut", a afirmat Patriarhul, la finalul Sfintei Liturghii din Duminica Ortodoxiei, săvârşite la Catedrala Patriarhală,
Patriarhul Daniel a adresat un apel direct credincioşilor pentru "sprijin financiar": "Vă rugăm ca, atunci când aveţi posibilitate, dumneavoastră şi prieteni şi cunoştinţe, rând pe rând, să îi îndemnaţi să ofere un ajutor financiar, după posibilităţi, pentru pictura Catedralei".
Totodată, Preafericirea Sa a mulţumit tuturor celor implicaţi în viaţa Bisericii şi a subliniat că adevărata frumuseţe a unui lăcaş de cult este dată de credincioşii care se roagă împreună.
Potrivit sursei citate, părintele Nicolae Crîngaşu, consilier patriarhal coordonator la Sectorul monumente şi construcţii bisericeşti al Administraţiei Patriarhale, a enumerat recent ce lucrări mai sunt de făcut la Catedrala Naţională.
"Mai avem în toată catedrala, în tot naosul şi pronaosul şi foaierul, de făcut instalaţia electrică de încălzire în pardoseală şi pardoseala finită, care şi ea va fi din marmură, aşa cum avem şi pe solee şi în Sfântul Altar. (...) Tot în catedrală mai avem de pictat o mare parte din pereţii pronaosului şi ai cafasului, unde cântă corul", a explicat coordonatorul lucrărilor de la Catedrala Naţională pentru Radio Trinitas.




























Comentează