Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Patriarhul rus: 'Nici poporul Ucrainei şi nici al Rusiei nu poate fi interesat să continue acest război!'

patriarhul kirill

Decizia multor bărbaţi apţi pentru efectuarea serviciului militar de a abandona Rusia în timpul mobilizării parţiale decretate de Kremlin este o consecinţă a anilor de impunere din exterior a unor ''valori false'' populaţiei ruse, a declarat joi patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, transmite EFE, informează Agerpres.

''Timp de ani de zile, în rândul generaţiilor tinere s-au impus şi au fost sprijinite valori false importate din exterior, care au fost acceptate fără cel mai mic simţ critic'', a declarat Kirill în timpul unei intervenţii în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus).

Patriarhul rus a remarcat că ''pentru nimeni nu este un secret faptul că, în contextul actual al mobilizării parţiale, unii concetăţeni au părăsit Rusia''.

''Evident este de înţeles frica de moarte pe care probabil au trăit-o. Mă gândesc că mulţi dintre ei au nevoie de ajutor spiritual, de o îndrumare'', a continuat el.

Totuşi, Kirill a apreciat că motivele acestor plecări au fost foarte diverse şi a insistat să nu fie toate judecate cu aceeaşi măsură.

Kirill a cerut o evaluare a sistemelor de educaţie, dat fiind că situaţia actuală cere atât tinerilor, cât şi populaţiei ruse în ansamblul său ''bun simţ şi patriotism''.

Sute de mii de ruşi au fugit din ţară de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie 2022, un exod care s-a accentuat după ce preşedintele rus Vladimir Putin a decretat mobilizarea parţială a 300.000 de rezervişti în septembrie 2022. Principalele destinaţii au fost Kazahstanul, Finlanda, Georgia şi Armenia, iar exodul s-ar putea relua în acest an pe fondul zvonurilor privind un al doilea val de mobilizare, scrie EFE.

Autorităţile ruse iau în calcul să adopte represalii împotriva bărbaţilor care pot fi chemaţi să efectueze serviciul militar, dar care eludează recrutarea.

Patriarhul Kirill a insistat că ''patria trebuie apărată'' şi a apreciat că ''obligaţia oricărui luptător creştin este să-şi îndeplinească datoria pe câmpul de luptă cu onestitate şi dăruire, păstrând nobleţea spiritului şi demnitatea''.

''Nici poporul Ucrainei şi nici poporul Rusiei nu pot fi interesaţi să continue acest război intern'', a concluzionat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.