Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Patricia Ţig s-a calificat pe tabloul principal al turneului de la Seul

Patricia Tig

Patricia Ţig (140 WTA) s-a calificat pe tabloul principal al turneului de la Seul (Coreea de Sud), duminică dimineţă, după ce a trecut de norvegianca Urikke Eikeri (244 WTA), scor 6-0, 6-2, conform Mediafax.

Ţig s-a impus categoric contra lui Eikeri, cedând doar două game-uri şi obţinând calificarea pe tabloul principal de la Seul după doar 46 de minute.

La precedentul turneu asiatic, Patricia Ţig a ajuns până în turul secund la Hiroshima, unde a fost eliminată de a opta favorită a întrecerii, Laura Siegemund, scor 2-6, 7-5, 5-7.

La Seul vor mai participa alte două românce - Mihaela Buzărnescu şi Irina Begu. Jaqueline Cristian a fost eliminată în ultimul tur al calificărilor, duminică dimineaţă, după eşecul suferit în faţa maghiarei Timea Babos, scor 2-6, 2-6.

Turneul de la Seul, dotat cu premii totale în valoare de 250.000 de dolari, se va disputa în perioada 16-22 septembrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.