Patricia Maria Ţig, principala favorită, şi Bianca Elena Bărbulescu se vor înfrunta în finala turneului ITF de la Focşani, dotat cu Trofeul ''Ion Ţiriac'' şi cu premii totale de 15.000 de dolari. potrivit Agerpres.
Sâmbătă, în semifinale, Ţig a dispus de Briana Szabo, cap de serie numărul şapte, cu 6-1, 6-4, după circa două ore de joc.
În cealaltă semifinală, Bianca Elena Bărbulescu (20 ani) a câştigat clar în faţa italiencei Anastasia Bertacchi, venită din calificări, cu 6-1, 6-3, în doar 59 de minute.
Briana Szabo şi-a luat revanşa faţă de Patricia Ţig în finala de dublu, pe care a câştigat-o alături de Katerina Mandelikova cu 7-6 (7/3), 6-0, în faţa cuplului româno-argentinian Patricia Ţig/Victoria Bosio.
Comentează