Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Patrimoniu recuperat, prezentat în premieră cu ajutorul noilor tehnologii la Muzeul Naţional Cotroceni

muzeulcotroceni.ro
Muzeul Cotroceni

Expoziţia multimedia „Reflexii ale Reginei Maria în Palatul Cotroceni”, care aduce în atenţia publicului, într-o manieră inedită, un patrimoniu recuperat, va fi deschisă la Muzeul Naţional Cotroceni în 17 octombrie, la ora 17.00.

Două încăperi ale palatului care, în prezent, nu mai există sub forma lor iniţială, au fost recompuse cu ajutorul noilor tehnologii, apelând la numeroase surse istorice pentru o redare cât mai fidelă, conform News.ro.

Salonul de Aur şi Dormitorul Argintiu (în prezent, Salonul Florilor şi Dormitorul Reginei), cele două spaţii care şi-au pierdut materialitatea, au fost concepute de Regina Maria la începutul secolului al XX-lea şi au reflectat personalitatea creativă a acesteia.

Expoziţia oferă vizitatorilor o veritabilă călătorie în timp, posibilă graţie reconstrucţiei 3D şi graficii digitale, prin care vor descoperi, printre altele, cum amenajarea diferitelor încăperi ale palatului de către Regina Maria reflectă evoluţia ei, de la tânără prinţesă aflată într-o ţară străină, la Regina României Mari.

Proiectul expoziţional îmbină creativitatea Reginei Maria cu creativitatea contemporană, venind în întâmpinarea publicului cu o experienţă imersivă, care să-l apropie de Muzeul Naţional Cotroceni, prin prezentarea, în premieră, a unor piese de patrimoniu şi să-l familiarizeze cu o perioadă importantă pentru istoria monarhiei, cea în care Regina Maria a locuit la Palatul Cotroceni.

Pentru realizarea acestei expoziţii, Muzeul Naţional Cotroceni a beneficiat de sprijinul Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, al Muzeului Naţional Peleş, al Muzeului Naţional de Artă al României şi al Arhivelor Naţionale ale României. Un aport important l-a avut parteneriatul cu Maryhill Museum of Art din Statele Unite ale Americii, un muzeu care s-a bucurat de atenţia şi donaţiile Reginei Maria, sub formă de obiecte de artă şi obiecte personale provenite din Salonul de Aur şi Dormitorul Argintiu.

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 18 octombrie 2023 - 11 februarie 2024, în cadrul turului complet al muzeului sau în cadrul turului expoziţional, de marţi până duminică, în intervalul orar 9.00-17.00, doar în baza unei programări prealabile, la adresa de e-mail vizitare@muzeulcotroceni.ro sau la numerele de telefon 021.317.31.07 / 0725.518.381. La intrarea în muzeu se va prezenta un act de identitate în original (C.I. sau paşaport).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.