DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Patronii nu vor trimiterea oamenilor în şomaj ci susţinerea afacerilor, arată o analiză

afacere

Mulţi antreprenori vor să continue activitatea, să îşi plătească salariaţii şi să îşi extindă serviciile şi vânzările, în condiţiile în care pandemia de coronavirus i-a pus în faţa unui "blocaj fără precedent", ce poate conduce la faliment, arată o analiză realizată de o companie de consultanţă, potrivit Agerpres.

"Afacerile micilor antreprenori au fost lovite cel mai mult de coronacriza economică. Dincolo de perspectiva şomajului tehnic, de facilităţile oferite de stat angajaţilor, mulţi dintre oamenii de afaceri sunt decişi să continue activitatea, să îşi plătească salariaţii şi să îşi extindă serviciile şi vânzările.

În faţa situaţiei fără precedent cu care se confruntă economia, antreprenorii fac un apel la colaborare în mediul de business, la evitarea blocajului financiar şi a disponibilizărilor de personal", potrivit studiului realizat de Frames.

Aproximativ 95% din economia românească este formată din microîntreprinderi şi firme mici, cu 1-20 angajaţi.

"Pentru mulţi dintre antreprenori, coronavirusul a însemnat mai mult decât restricţiile sociale. S-au văzut puşi în faţa unui blocaj fără precedent, ce poate conduce la faliment", arată analiştii.

Citește și: ALERTĂ Spitalul Județean Deva intră în carantină

Într-un apel lansat pe internet, antreprenorii susţin că nu este timpul pentru "shut-down în economie", nu este timpul pentru închiderea business-urilor, pentru şomaj tehnic. "Este timpul pentru a strânge rândurile şi a construi proiecte de colaborare", consideră anteprenorii.

Rezultatele sondajului MiniCRM, la care au răspuns 246 de antreprenori din zona întreprinderilor mici şi mijlocii, arată că 81% dintre companii au întâmpinat, în această perioadă, dificultăţi cu partenerii şi furnizorii. Mai mult de 36% dintre acestea au probleme serioase.

Potrivit datelor companiei de consultanţă, pericolul extinderii economiei subterane este unul semnificativ.

"Avem semnale din diverse domenii că, urmare a facilităţilor oferite de stat prin intermediul şomajului tehnic, există oameni de afaceri care au închis oficial business-urile, pentru a beneficia de facilităţi, şi îşi oferă serviciile în zona gri, neimpozabilă.

Nu aşa vom trece peste criză, nu aşa vom depăşi această perioadă fără precedent'', atrag atenţia analiştii de la Frames.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.