Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Patronul Universităţii Craiova l-a luat LA ȚINTĂ pe șeful CCA: Arbitrajul românesc trebuie condus de la faţa locului. Dacă nu poţi, du-te acasă!

gsp.ro
 Kyros Vassaras Cristi Balaj

Patronul Universităţii Craiova, Mihai Rotaru, a declarat, miercuri seară, că preşedintele CCA, Kyros Vassaras, ar trebui să plece acasă dacă nu poate conduce arbitrajul românesc “de la faţa locului”, anunță news.ro.

"Campionatul ăsta nu am câştigat nici măcar un punct nemeritat, adică dintr-o fază norocoasă sau din avantajul unei faze litigioase. Noi am pierdut nemeritat undeva la 10 puncte. Avem cele două contracanditate care au cel puţin 12 puncte câştigate prin noroc sau prin decizii greşite ale arbitrajului. Dacă ceilalţi au avut 10-12 puncte minim câştigate prin noroc, nu suntem furioşi pe norocul lor, ci pe ghinionul nostru, şi noi am fi avut 10 puncte în plus, acum eram la două puncte de locul 2. I-aş spune lui Vassaras să plece. Nu se poate conduce. Arbitrajul românesc trebuie condus de la faţa locului. Dacă tu nu poţi sta aici, nu poţi să conduci. Nu există management de la distanţă în arbitraj. Trebuie să discuţi om cu om. Trebuie să discuţi cu Barbu faţă în faţă. Mută-te aici, munceşte 7 din 7, 24 din 24. Dacă nu poţi, du-te acasă”, a spus Rotaru la Digi Sport.

El a menţionat că Vassaras ar trebui şi să înveţe limba română. “Să spunem că avem o lipsă la număr a arbitrilor. Aş putea să înţeleg. E ca la o echipă. Mi-a greşit atacantul şi vreau să îl bag pe altul, dar nu am. Să se numească Federaţia Română de Arbitraj. Scopul să fie ducerea arbitrilor la turneele finale. Să stabilim o strategie astfel încât să dezvoltăm arbitrajul. Am venit într-o ţară, stau aici, hai să învăţ limba. Ouzounidis a reuşit să ţină un sfert de conferinţa în limba română. Ori rămâne 24 din 24, ori să plece", a adăugat Rotaru.

Luni, 13 decembrie, Kyros Vassaras va avea o întâlnire cu jurnaliştii, la Casa Fotbalului, de la ora 13.00.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.