Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Patru anexe ale unei case din comuna Ghelari, distruse de un incendiu

Agerpres.ro
foc incendiu casa

Patru anexe din lemn ale unei locuinţe din comuna Ghelari au fost distruse într-un incendiu puternic izbucnit marţi dimineaţa, pompierii militari din municipiul Hunedoara reuşind să stingă focul după aproape două ore de intervenţie, potrivit Agerpres.

O persoană, care a ieşit singură din casă, a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a făcut un atac de panică.

"La sosirea echipajelor de intervenţie, formate din 14 pompieri militari, incendiul se manifesta generalizat la acoperişurile a patru anexe gospodăreşti, cu posibilitate de propagare atât la casa din curtea gospodăriei, cât şi la cele aflate în imediata vecinătate. În urma acţiunii operative a pompierilor, flăcările nu au afectat casele de locuit. Din fericire, nu au fost victime", a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.

În urma incendiului au ars cele patru anexe gospodăreşti din structură de lemn, pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, în interiorul uneia dintre ele fiind depozitat material lemnos. Totodată, au fost distruse de flăcări şi două autoturisme care se aflau în interiorul unei alte anexe.

După intervenţia pentru stingerea flăcărilor, misiunea pompierilor a continuat pentru înlăturarea elementelor negative rezultate în urma incendiului.

Conform primelor investigaţii ale pompierilor militari, incendiul a fost declanşat de un scurtcircuit la instalaţia de alimentare cu energie electrică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.