Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Patru ani de închisoare pentru doi ceceni care au încercat să se ralieze grupării Stat Islamic

ISIS

Un tribunal militar rus a condamnat marţi la patru ani de închisoare doi bărbaţi originari din Cecenia pentru că au încercat să se ralieze grupării jihadiste Stat Islamic (SI), informează agenţia de presă Interfax şi AFP. Iusup Amiraliev şi Djebar Vahidov, al căror proces s-a desfăşurat la Briansk (vest), au fost arestaţi de serviciile federale de securitate ruse (FSB) în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera dintre Rusia şi Ucraina, a anunţat FSB într-un comunicat.

Având asupra lor paşapoarte false, cei doi ceceni intenţionau să ajungă apoi în Siria prin Turcia, pentru a lupta de partea SI, potrivit aceleiaşi surse. 'Ei au fost condamnaţi la patru ani de închisoare' pentru tentativă de a se ralia unei organizaţii teroriste şi de a trece ilegal frontiera rusă, precizează comunicatul, adăugând că cei doi ceceni şi-au recunoscut vinovăţia. Circa 7.000 de cetăţeni ai ţărilor rezultate după destrămarea Uniunii Sovietice s-au raliat grupărilor jihadiste în Siria şi Irak, potrivit serviciilor de securitate ruse. Printre aceştia, în jur de 2.900 de cetăţeni ruşi, în marea lor majoritate originari din republicile ruse din Caucaz, cum sunt Cecenia şi Daghestan, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.