Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Patru câini, din Finlanda, dresaţi pentru a detecta prezenţa coronavirusului au primit titlul de 'câine-erou'

pxhere.com
steag Finlanda

Patru câini dresaţi pentru a depista cazurile potenţiale de coronavirus, care participă la o misiune pe Aeroportul din Helsinki, au primit titlul de ''câine-erou'', a precizat miercuri Asociaţia Chinologică Finlandeză, potrivit DPA, potrivit Agerpres.

Distincţia ''câine-erou'' este acordată patrupedelor care au ajutat la salvarea uneia sau mai multor vieţi omeneşti.

''Aceşti patru câini sunt câini-eroi dintr-o categorie aparte'', a spus Harri Lehkonen, preşedintele consiliului director al Asociaţiei Chinologice Finlandeze. ''Prin munca pe care o depun, realizează un efect pozitiv asupra bunăstării oamenilor din lumea întreagă'', a adăugat el.

Cei patru câini se numesc Kossi, Miina, ET şi Valo.

Animalele dresate sunt capabile, se pare, să identifice prezenţa virusului înainte de apariţia simptomelor şi pe baza unei mostre de dimensiuni mult mai mici decât cea necesară realizării unui exudat.

Citește și: Adrian Streinu Cercel: ‘Nu vă spălați, nu purtați mască, dar atunci să nu vă mirați că vă îmbolnăviți’

Un câine are nevoie de 10 până la 100 de molecule pentru a identifica virusul, în timp ce echipamentele utilizate la realizarea testelor PCR necesită 18 milioane de molecule.

Cei patru câini au fost dislocaţi la aeroport din septembrie şi urmează să desfăşoare în continuare această misiune până la sfârşitul anului.

Călătorii care tranzitează aeroportul din Helsinki pot cere din proprie iniţiativă să devină voluntari pentru efectuarea unui test. Procedura presupune folosirea unui şerveţel cu care se şterge pielea din zona gâtului, iar şerveţelul este apoi plasat într-un pahar şi dat câinelui, care îl va mirosi.

Dacă animalul semnalează un rezultat pozitiv, pasagerul este îndrumat către o staţie de informare sanitară.

Doi dintre câini au făcut anterior parte dintr-un proiect al cărui scop era detectarea cancerului, desfăşurat de compania Wise Nose.

Susanna Paavilainen, directoarea Wise Nose, a remarcat că toţi câinii dresaţi pentru detectarea COVID-19 au fost bine primiţi de personalul aeroportului, precum şi de pasageri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.