Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici au depistat trei bărbaţi şi o femeie, toţi cetăţeni iranieni, cu vârste cuprinse între 19 şi 34 de ani, care au încercat să iasă ilegal din România folosindu-se de documente de identitate belgiene şi spaniole false, informează agent şef adjunct Mihaela Leş, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al poliţiei de Frontieră Arad.
Potrivit sursei citate, cei patru s-au prezentat la acest sfârşit de săptămână, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, pentru a ieşi din ţară. Aceştia călătoreau ca pasageri într-un tren Inter Regio, pe relaţia Bucureşti - Viena, la controlul de frontieră legitimându-se cu cărţi de identitate belgiene şi spaniole. 'Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate la control de cei patru sunt false, motiv pentru care aceştia au fost conduşi la sediul Poliţiei de Frontieră Curtici pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt de fapt cetăţeni iranieni, cu vârste cuprinse între 19 şi 34 de ani. Cetăţenii iranieni au recunoscut că documentele prezentate sunt false şi au declarat că le-au obţinut de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc, plătind în schimbul lor câte 2.500 euro fiecare', a declarat Mihaela Leş, printr-un comunicat transmis luni Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al STPF Arad a mai spus că poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor patru cetăţeni iranieni şi au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, fals privind identitatea şi uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Comentează