Patru ore sub pământ: Muncitor scos în viață după o intervenție dramatică, un picior i-a fost strivit

Autor: Liana Ganea

Publicat: 02-10-2026 20:33

Article thumbnail

Sursă foto: ISU Suceava

Un bărbat de 45 de ani care lucra la reţeaua de canalizare din localitatea Nepos, judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost salvat după mai bine de patru ore de intervenţie. El a fost surprins de pământ până la nivelul axilelor, unul dintre membrele inferioare fiind prins între conductele de canalizare şi pământ. 20 de pompieri şi cadre medicale, cu 10 mijloace de intervenţie, au lucrat pentru salvarea victimei.

ISU Bistriţa-Năsăud a intervenit, vineri, pentru salvarea unui bărbat surprins de un mal de pământ.

”Echipajele de intervenţie au acţionat timp de patru ore în localitatea Nepos pentru salvarea unui bărbat în vârstă de 45 de ani, surprins de un mal de pământ, în timp ce desfăşura activităţi la reţeaua de canalizare din zonă. La locul solicitării au intervenit 20 de pompieri şi cadre medicale, cu 10 mijloace de intervenţie”, au transmis pompierii via News.

Aceştia au explicat că bărbatul a fost surprins de pământ până la nivelul axilelor, unul dintre membrele inferioare fiind prins între conductele de canalizare şi pământ.

”Pe întreaga durată a intervenţiei, victima a fost conştientă şi cooperantă şi a fost permanent monitorizată de echipajele medicale. Operaţiunea de salvare a fost una deosebit de dificilă şi s-a desfăşurat cu maximă atenţie, atât pentru eliberarea victimei în condiţii de siguranţă, cât şi pentru prevenirea unei noi surpări a malului de pământ”, au precizat pompierii.

După patru ore de eforturi susţinute, pompierii au reuşit să extragă bărbatul şi să îl predea echipajelor medicale pentru evaluare şi acordarea îngrijirilor de specialitate. Victima prezenta o leziune de strivire la nivelul membrului inferior.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură13°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri