Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Patru palestinieni au fost ucişi în operaţiuni israeliene în Cisiordania

X
cisiordania

Patru persoane au fost ucise în operaţiuni ale armatei israeliene în Cisiordania, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii de la Ramallah, citat de agenţia DPA, potrivit Agerpres.

Media palestiniene au raportat ciocniri între militanţi palestinieni şi armată la Jenin, un bastion al militanţilor, cu doi bărbaţi despre care se spune că au fost ucişi în operaţiunea din timpul nopţii.

Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au declarat că au efectuat raiduri antiteroriste în timpul cărora un suspect a fost arestat.

Forţele au descoperit dispozitive explozive. Soldaţii au deschis focul spre suspecţi înarmaţi în timpul operaţiunii, potrivit IDF.

Un palestinian de 16 ani şi altul de 23 au fost ucişi într-un incident separat miercuri când forţele israeliene au deschis focul asupra vehiculului lor la nord-vest de Ierusalim, potrivit presei palestiniene.

Trei persoane au fost rănite. Circumstanţele sunt deocamdată neclare. IDF investighează incidentul, au declarat acestea la cerere.

Situaţia de securitate din Cisiordania ocupată a devenit şi mai tensionată decât de obicei de la declanşarea celui mai recent război în Gaza, când organizaţia extremistă palestiniană Hamas şi alte grupuri militante au atacat sudul Israelului la 7 octombrie.

IDF au efectuat din ce în ce mai mult raiduri, în special în oraşele Nablus şi Jenin, care sunt sub administraţia Autorităţii Palestiniene (AP) şi considerate un focar pentru grupuri militante.

Peste 400 de palestinieni au fost ucişi în Cisiordania în operaţiuni militare israeliene, ciocniri sau atacuri comise de ei după 7 octombrie, potrivit autorităţii palestiniene de sănătate de acolo.

Violenţa coloniştilor israelieni împotriva palestinienilor este de asemenea în creştere.

Israelul se aşteaptă de asemenea la noi tensiuni în timpul lunii sfinte musulmane Ramadan, care a început luni în teritoriile palestiniene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.