Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Patru responsabili militari din Belarus sancţionaţi (Marea Britanie)

Agerpres - Reuters
Liz Truss

Marea Britanie a anunţat marţi că a sancţionat patru responsabili militari cu rang înalt şi două companii din Belarus din cauza sprijinului acestei ţări pentru invazia rusă a Ucrainei, transmite AFP.

"Regimul (preşedintele belarus Aleksandr) Lukaşenko ajută şi încurajează activ invazia ilegală a Ucrainei şi va trebui să suporte consecinţele economice ale sprijinului său pentru Putin", a afirmat ministrul britanic de externe, Liz Truss, într-un comunicat.

Sancţiunile, cu efect imediat, îi vizează în special pe şeful de stat-major al armatelor şi ministru adjunct al apărării, Viktor Guleviş, precum şi pe alţi trei responsabili militari cu rang înalt.

Cei patru nu mai au dreptul să călătorească în Marea Britanie, iar averile lor în ţară sunt îngheţate, se precizează în comunicatul publicat pe site-ul guvernului de la Londra.

Două companii militare din Belarus sunt, de asemenea, sancţionate.

"Îi lovim economic pe Putin şi pe cei apropiaţi lui. Nu ne vom opri până nu vor fi restabilite suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei", a adăugat Liz Truss.

Londra a anunţat deja că sancţionează oligarhii apropiaţi de Kremlin şi bănci ruseşti, printre care gigantul public Sberbank, şi a afirmat luni că, "în zilele următoare", intenţionează să îngheţe activele de pe teritoriul său ale tuturor băncilor ruse.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.