Patru transporturi de deşeuri, în total 67 de tone, oprite să intre în România

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 25-01-2024

Actualizat: 25-01-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Autorităţile din Arad au blocat intrarea în ţară, prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, a patru automarfare încărcate cu peste 67 de tone de deşeuri aduse din Germania, pentru că şoferii nu aveau documente legale, potrivit Agerpres.

Şoferii sunt din România, Ucraina şi Ungaria şi transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, anvelope second-hand, aluminiu şi mobilă second-hand de la societăţi comerciale din Germania pentru firme din România.

"Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi Protecţiei Consumatorului Arad.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 67.460 kg de deşeuri, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse", a informat, joi, Poliţia de Frontieră Arad.

Autorităţile au dispus ca cele patru TIR-uri să se întoarcă în Germania.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri