Fostul internaţional brazilian Paulo Cesar, campion al lumii în 1970, cu marea echipă a Braziliei din care a făcut parte şi legendarul Pele, a afirmat într-un interviu acordat cotidianului Le Parisien că Argentina a "furat" Franţa în finala Cupei Mondiale din Qatar, conform Agerpres.
"Mă scuzaţi, dar noi (brazilienii) am câştigat clar Cupa Mondială. Argentinienii au furat Franţa", a spus Paulo Cesar, care a evoluat în Franţa ca jucător, la formaţia Olympique Marseille. "Este prea mult! Nu a fost penalty la Di Maria, iar la ultimul gol a fost ofsaid", a adăugat el.
Fostul jucător al Selecao a profitat de ocazie pentru a-i "înţepa" pe Lionel Messi şi Diego Maradona, cele două mari vedete ale fotbalului argentinian: "Pele a fost de cinci ori campion mondial (el include şi cele două Cupe Intercontinentale cucerite de Pele cu Santos FC - n.red.), are 1.300 de goluri marcate în carieră, în anii 1960-1970, nu acum. Eu nu discut cu aceşti oameni care vorbesc de Messi, Maradona".
Paulo Cesar a evocat, totodată, marea admiraţie pe care o are faţă de Pele. "A fost în primul rând idolul meu. Ne-am întâlnit în timpul unui turneu de trei luni, în timpul verii, în turneele din Chile, Peru, Mexic. Atunci a început să crească admiraţia. Şi am ajuns în selecţionată în 1967, la 18 ani. Am jucat împreună în preliminarii şi ne-am calificat. În 1970, am avut plăcerea să fiu titular împotriva Angliei şi României alături de el. Am avut o relaţie extraordinară cu el. Mama mea s-a născut în acelaşi oraş cu mama sa, la Tres Coracoes, în statul Minas Gerais. Deci am avut o mare afinitate. Când am încetat să mai joc, am lucrat cu el patru ani, la compania sa din Sao Paulo", a povestit el.
"Pele este incomparabil. Nu vom mai avea niciodată un jucător de această calitate. Avea totul. Driblingul, viteza, cele două picioare, impulsul extraordinar cu cei 1,70 m ai săi. Avea viziunea jocului, serenitate, echilibru. Pe lângă talentul său individual extraordinar, a fost foarte puternic colectiv. Era complet. Erau anii 1950-1970, nu avem manichiură, pedichiură, coafor, agenţi, bodyguarzi (râde)", a mai spus Paulo Cesar.
Paulo Cesar a afirmat într-un interviu că Argentina a 'furat' Franța în finala Cupei Mondiale
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

32
Franţa a învins duminică seara, pe teren neutru, echipa naţională a Columbiei, într-un meci amical de pregătire pentru Cupa Mondială 2026
32

21
CAF va modifica regulamentele în urma fiasco-ului de la finala Cupei Africii pe Naţiuni
21

100
Mihai Stoica spune cine ar trebui să conducă naționala României: Doar el poate salva ceva
100

17
CS Dinamo, la a 11-a victorie consecutivă în campionat
17

1.765
Ionuț Lupescu, atac subtil la șeful FRF: 'Nu l-aș fi numit pe Lucescu la națională' / Mesaj pentru selecționer: 'Să îi vină mintea la cap. Să se potolească'
1.765

48
Presa din Slovacia scrie despre Mircea Lucescu, după ce a fost dus la spital: E puțin probabil
48

57
Mircea Lucescu: Am simţit că nu mai pot respira normal. Am mai avut fibrilaţii la Brescia şi anul trecut / Gata, s-a terminat. Cred în potenţialul acestei generaţii. Susţinuţi, ei şi noul selecţioner vor putea reuşi rezultate bune
57

1.964
Mircea Lucescu a vorbit despre clipele grele prin care a trecut: 'Am simțit că nu pot să respir'. Selecționerul spune stop de pe patul de spital: Gata, s-a terminat
1.964

29
România a încheiat preliminariile Campionatului European U18 cu o victorie
29

28
Victorie dramatică pentru SCM Zalău în sferturile Diviziei A1
28

15
CSM Volei Alba-Blaj a câştigat primul meci al semifinalei Diviziei A1
15

32
Echipa masculină de sabie a României, învinsă în finala Cupei Mondiale de la Budapesta
32

27
CS Universitatea Cluj-Napoca va juca pentru locurile 5-6 în campionat
27
















Comentează