DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Pauză pentru Victor Ponta: Cazul său a fost amânat, Monica Macovei l-ar putea asista

ponta obraz

Consiliul Baroului Bucureşti a amânat pentru data de 31 august dezbaterea cererii privind excluderea din barou a lui Victor Ponta, a declarat marţi decanul Baroului Bucureşti, avocatul Ion Dragne.

"Am avut pe ordinea de zi o solicitare de excludere din profesia de avocat a domnului Victor Ponta, membru al Baroului Bucureşti. Înainte de începerea şedinţei, domnul avocat a depus la Baroul Bucureşti un memoriu cuprinzând punctul de vedere al domniei sale şi un set de documente din care a rezultat că a formulat o reclamaţie prealabilă împotriva ordinului de revocare a titlului de doctor în Drept, precum şi o cerere de suspendare a efectelor ordinului respectiv, depusă la Curtea de Apel Bucureşti", a precizat Dragne.

Citește și: Două femei s-au certat timp de 8 ore și au murit de epuizare / FOTO

El a anunţat că la data menţionată au fost invitaţi Monica Macovei, cea care a făcut cererea de excludere din Barou a lui Victor Ponta, precum şi acesta din urmă, el menţionând că prezenţa celor doi nu este obligatorie.

"Nu avem o procedură disciplinară în care doamna Macovei este petenta şi domnul Ponta este persoana împotriva căruia s-a făcut o plângere disciplinară, ci avem o cerere inedită în raport de care Consiliul a apreciat că este utilă invitarea celor doi membri ai Baroului Bucureşti pentru a-şi preciza punctul de vedere în scris şi pentru a răspunde la eventualele întrebări ale membrilor Consiliului. Prezenţa domniilor lor este facultativă, iar lipsa lor nu va împiedica dezbaterile şi luarea unei eventuale decizii", a explicat Ion Dragne.

Citește și: STUDIU Donald Trump si Hillary Clinton au profil de… psihopat

Potrivit acestuia, este "o cerere şi o situaţie inedită" pentru că nu s-a mai întâlnit până în prezent un astfel de caz.

"Motiv pentru care am fost desemnat eu, împreună cu alţi doi membri ai Consiliului - Mihai Tănăsescu şi Flavia Teodosiu -, ca până marţi, 30 august, să prezentăm un raport scris membrilor Consiliului, astfel încât să dezbatem şi să luăm o decizie. De asemenea, Consiliul a apreciat că este necesar să îi invite pe doamna Monica Macovei, care a formulat cererea, şi pe domnul Victor Ponta, pentru şedinţa din 31 august, la ora 12,00", a mai precizat Dragne.

Citește și: Lângă Palatul Parlamentului se montează un tobogan acvatic lung de 330 de metri

El a menţionat că decizia Consiliului, oricare va fi ea, este atacabilă. "Decizia Consiliului, care va fi aceea, este un act administrativ supus unui control atât în sistemul organizării profesiei de avocat, de legalitate la Uniunea Naţională a Barourilor din România, cât şi la instanţa de judecată", a arătat el.

Baroul Bucureşti a luat în discuţie marţi cerea depusă de europarlamentarul Monica Macovei de excludere a lui Victor Ponta din avocatură, după ce acestuia i s-a retras titlul de doctor.

Citește și: NATO a preluat comanda Scutului american antiracheta din Romania

Monica Macovei a cerut decanului Baroului Bucureşti, printr-o solicitare scrisă, excluderea lui Victor Ponta din avocatură, invocând faptul că acesta a dobândit calitatea de avocat fără examen, ca titular al diplomei de 'doctor în drept', titlu care i-a fost retras.

Citește și: Tinder a anunțat care au fost cei mai populari atleți de la Rio

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.