Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PDL o critică aspru pe ministrul Ioana Petrescu: A fost mobilier în Guvernul Ponta

ioana-petrescu
Ministrul de Finanţe este "mobilier" în Guvernul Ponta, spune prim-vicepreşedintele PDL, Andreea Paul. Ioana Petrescu "trebuie să înveţe cât e ceasul în Ministerul Finanţelor, abia apoi să iasă public cu declaraţii", crede ea.
Andreea Paul o critică, în cadrul unui interviu acordat rfi.ro, pe Ioana Petrescu: "Văzându-i pregătirea, am pornit la drum cu foarte multă încredere, am creditat-o cu această încredere, însă la audierile din Comisia de Buget-Finanţe am înţeles că dânsa a fost mobilier în Guvernul Ponta şi nicidecum analistul de care un premier are nevoie în zona economică". În opinia prim-vicepreşedintelui PDL, "mai întâi, doamna ministru Ioana Petrescu trebuie să înveţe cât e ceasul în Ministerul Finanţelor şi structura bugetară, abia apoi să iasă public cu declaraţii. Am văzut în ultimele sale trei intervenţii publice goliciunea mesajului economic. România este astăzi în momentul în care trebuie să discute despre a doua generaţie de reforme economice şi sociale. Prima generaţie de reforme am aplicat-o în plină criză economică, sub guvernarea Partidului Democrat Liberal, cu costuri foarte mari politice, pentru care am plătit, dar am spus adevărul românilor şi am făcut ceea ce a trebuit responsabil". Andreea Paul consideră că "astăzi, pe creştere economică eram obligaţi să discutăm despre diminuarea poverii fiscale, despre renaşterea industrială, despre cum să creăm locuri de muncă, despre cum face România faţă competiţiei regionale şi europene într-un context regional şi energetic turbulent, dar iată că nu se întâmplă aceste lucruri". Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că îi place de ministrul de Finanţe, Ioana Petrescu, precizând că este convins că aceasta "o să le pună pielea pe băţ" prin minister, dar că are nevoie de câteva luni, pentru că e prima funcţie de asemenea dimensiuni a acesteia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.