Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PE: Ajutoarele UE in caz de dezastru natural ajung mai repede si mai usor la tarile afectate

comisia europeana
Printre modificări - extinderea termenului pentru solicitarea de ajutor în caz de dezastre naturale de la 10 la 12 săptămâni și plata a 10% din ajutor în avans. "Fondul UE de solidaritate este unul dintre cele mai vizibile și efective exemple ale solidarității UE. Această reformă va face ca Fondul să devină un instrument și mai eficient, definind clar, cu un singur criteriu, situația în care o regiune poate obține sprijin de la Fond. Avansurile la plăți, care sunt incluse în noile reguli, reprezintă un alt succes important pentru negociatorii Parlamentului. În cazul unei catastrofe, sprijinul rapid este vital și după negocieri dure am reușit să deblocăm aceasta chestiune", a declarat raportoarea Rosa Estarŕs Ferragut, din grupul PPE. Clauza care permite plata unui avans de 10% — cu limita la 30 milioane de euro — din suma totală a ajutorului acordat a fost inclusă la insistențele eurodeputaților europeni, în pofida obiecțiilor în cursul negocierilor cu Consiliul de Miniștri, menționează site-ul legislativului comunitar. FSUE se concentrează în mod normal pe dezastre majore, care creează pagube mai mari de 3 miliarde euro la prețurile din 2011 sau 0,6% din venitul național brut al statului respectiv. Însă exista sprijin și pentru ajutoare în caz de dezastre mai restrânse, "regionale". Pentru acestea, noile reguli stipulează un singur criteriu simplu de eligibilitate, respectiv un prag de pagube de 1,5% din PIB-ul regiunii, ceea ce va simplifica evaluarea cererilor de către Comisia Europeană și va grăbi plățile. Parlamentarii europeni au inclus și un prag mai scăzut de 1% din PIB aplicabil regiunilor celor mai îndepărtate ale UE și s-au asigurat că fondul va putea fi utilizat și pentru dezastre ale căror efecte sunt resimțite după un timp mai lung, cum ar fi secetele. Termenul pentru depunerea cererilor de ajutor de către statele lovite de dezastre a fost mărit cu două săptămâni, de la 10 la 12. De asemenea, contribuțiile din fond vor putea fi utilizate 18 luni în loc de un an. Limitele de timp pentru procedurile administrative au fost reduse, astfel încât Comisia va trebui să evalueze cererile depuse în termen de șase săptămâni pentru a constata dacă se îndeplinesc condițiile pentru a mobiliza FSUE și pentru a stabili suma ajutorului financiar posibil. FSUE, care are un buget maxim de 500 milioane de euro pe an pentru perioada 2014-2020, a fost creat în 2002, ca urmare a inundațiilor grave din acea vară din Europa Centrală. De atunci, a fost utilizat pentru 56 de dezastre, incluzând inundații, furtuni, incendii de pădure, cutremure și secete. Până acum, 23 de state au primit ajutor din acest fond, în total suma oferită fiind de 3,6 miliarde de euro. Comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, a salutat votul de miercuri al plenului PE, afirmând că este vital pentru UE să aibă un sistem care funcționează bine și care răspunde rapid dezastrelor naturale. "Eurodeputații au votat pentru mai buna funcționare a acelui sistem, permițându-ne să dăm dovadă de solidaritate și să trimitem un semnal politic clar, precum și asistență veritabilă, pentru a reconstrui după pagubele economice și sociale dintr-o regiune. Repet apelul meu către statele membre să-și întețească eforturile de a preveni și a gestiona dezastrele ca o precondiție pentru ca Fondul de solidaritate să funcționeze mai eficient", a afirmat Hahn, citat într-un comunicat al CE. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.