Numele premierului este în pole-position, iar Liviu Dragnea ar putea să-i ia locul la Palatul Victoria în funcția de premier. Însă, Ponta avertizează: și în 2004, și în 2009, PSD a încercat, fără succes să-l schimbe pe Traian Băsescu. ”Despre pielea ursului din pădure am mai discutat și în 2004 și în 2009 și ursul a rămas în pădure.”, a spus Ponta cu temere ca nu cumva tot un candidat al dreptei să ajungă președintele României.
Premierul anunță că negocierile cu PP-DD vor fi reluate de marți și își liniștește partenerii de coaliție. Oamenii lui Dan Diaconescu vor ocupa funcții ocupate de PSD. ”Acordul se face între PSD și PPDD, celelate 3 partide își păstrează funcțiile politice. Dacă cedăm ceva, cedăm doar noi, PSD-ul. Nu e vorba de iubire cu PP-DD, dar trebuie să facem și noi majorități. Dacă semnăm un acord, îl aplicăm, altfel nu îl semnăm. La Galați, la Timișoara s-a făcut majoritatea, mai puțin la Brașov.”, a anunțat premierul.
Ponta a comentat și aruncare în cursa prezidențială, de către PMP, a fostului pesedist Cristian Diaconescu. ”Noi ne concentrăm pe guvernarea țării. Ceilalți, fiind în opoziție, se gândesc să se unească, să se despartă, să facă ce vrea.”
Comentează