Cererea de electricitate în Spania a fost în 2021 de 256.462 GWh, cu 2,6% mai mare faţă de 2020, dar cu 3,1% sub nivelul din 2019, an anterior pandemiei, conform datelor provizorii ale REE, operatorul reţelei spaniole de electricitate, citat de cotidianul ABC, citat de Agerpres.
În decembrie 2021, cererea a scăzut cu 1,7% comparativ cu perioada similară din 2020.
Centralele eoliene au generat cea mai mare cantitate de energie electrică în 2021, acoperind 23,3% din totalul mixului energetic. Locurile următoare au fost ocupate de energia nucleară, cu 20,8%; ciclurile combinate de gaze, cu 17,2% şi energia hidro, cu 11,4%. Cogenerarea a contribuit cu un procent de 10% şi energia solară cu 8%. Cărbunele s-a menţinut la o cotă de 1,9%, potrivit raportului REE.
Preţul mediu al electricităţii pe piaţa ango a fost în decembrie de 239,16 euro/MWh, ceea ce reprezintă o creştere de 470% comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior (41,96 euro). Ultima lună a anului a fost cea mai scumpă din istorie, încheind un an care a fost marcat de maxime istorice. Media anuală a fost de 111,4 euro/ MWh, faţă de 34 euro în 2020, ceea ce reprezintă un plus de 227,6%.
Pe fondul scumpirii, cererea de electricitate în Spania a fost în 2021 cu 3.1% sub nivelul din 2019
București
10°C
Articole Similare

3.130
Semnal groaznic pentru economie! A crescut inflația în România
3.130

43
Salonul de orologerie de la Geneva va lua pulsul industriei luxului, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu
43

2.278
Ultima zi pentru bonificația de 3% la impozitul pe venit
2.278

4.058
Ministrul Finanțelor, după ce România a câștigat procesul în scandalul "Casa Radio": Este un rezultat important care înseamnă, în concret, protejarea banilor publici!
4.058

81
Uber se confruntă cu un al doilea proces pentru agresiune sexuală, după un verdict de 8,5 milioane de dolari
81

242
Victorie pentru cea mai mare fabrică de procesare a lânii din Europa, gândită în România: Investitorii au convins Curtea de Apel să oblige Guvernul să le dea ajutorul de stat anulat
242

37
OpenAI promovează alianţa cu Amazon şi spune că parteneriatul cu Microsoft i-a limitat accesul la clienţi
37

83
Chatboţii dau un diagnostic greşit în 80% din cazurile medicale iniţiale
83

39
Prețul petrolului intră în scădere, pe fondul speranțelor de dialog SUA-Iran
39

2.251
O rază de speranță! Prețul petrolului este în scădere, pe fondul unui nou dialog SUA-Iran
2.251

2.288
Războiul din Iran ar putea arunca zeci de milioane de oameni în sărăcie: avertisment dur despre un „triplu șoc” global
2.288

5.448
Aceasta este singura țară din lume care își poate asigura complet hrana. Cum stau lucrurile în privința României
5.448

5.442
Haos total în aeroporturi: Pasagerii pierd zboruri din cauza noii reguli UE, stând la cozi imense; avioanele zboară goale
5.442
















Comentează