Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PE le cere statelor UE să ratifice o convenţie împotriva violenţei la adresa femeilor

parlamentul european

Parlamentul European le-a cerut joi statelor membre ale Uniunii Europene (UE) care nu au ratificat o convenţie internaţională contra violenţei la adresa femeilor să ia rapid măsurile necesare pentru a o transpune în lege, transmite AFP. "Toate statele membre au semnat convenţia, dar numai jumătate dintre ele au ratificat-o", se arată în textul moţiunii pe care europarlamentarii au adoptat-o joi cu o majoritate covârşitoare.

Documentul la care se face referire este o convenţie a Consiliului Europei, semnată în 2011 la Istanbul. "Este primul instrument juridic pentru prevenirea şi combaterea la nivel internaţional a violenţei împotriva femeilor", au subliniat europarlamentarii. Cele 14 state din UE care nu au ratificat încă documentul sunt Germania, Marea Britanie, Irlanda, Luxemburg, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Cipru, Estonia, Letonia şi Lituania.

România a ratificat convenţia prin legea 30/2016, publicată în Monitorul Oficial în data de 25 martie 2016. "Violenţa împotriva femeilor trece prea uşor drept o chestiune privată şi uşor de acceptat. În realitate, este vorba despre încălcarea drepturilor fundamentale şi de o infracţiune gravă ce trebuie pedepsită ca atare", se arată în textul moţiunii adoptate de forul de la Strasbourg. Independent de ratificarea la nivelul fiecărui stat membru în parte, Uniunea Europeană poate adera ca atare la Convenţia de la Istanbul, iar Parlamentul European s-a arătat extrem de favorabil unui astfel de demers care ar pune presiune politică suplimentară asupra statelor membre, astfel încât să ratifice acest instrument legal. Convenţia de la Istanbul a făcut, nu o dată, obiectul criticilor venite din partea unor forţe politice sau religioase din Europa, pe motiv că ar lega violenţa contra femeilor de religie şi de tradiţii sau că ar avea drept scop impunerea unei forme radicale de feminism, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.