Pe model ucrainean, americanii planifică înarmarea Taiwanului

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 06-05-2023

Actualizat: 06-05-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Al Jazeera

Administraţia preşedintelui SUA Joe Biden planifică să trimită în Taiwan ajutoare pentru arme în valoare de 500 de milioane de dolari, recurgând la aceeaşi prerogativă de urgenţă utilizată de peste 35 de ori pentru Ucraina, a declarat vineri o sursă familiarizată cu acest plan, informează Reuters, conform Agerpres.

Ca parte a bugetului pentru 2023, Congresul a autorizat ajutoare pentru arme în valoare de până la un miliard de dolari pentru Taiwan folosind Presidential Drawdown Authority (PDA), un tip de autoritate de retragere care accelerează asistenţă de securitate şi care a fost utilizată pentru a trimite arme Ucrainei.

Această prerogativă, care îl autorizează pe preşedinte să transfere articole şi servicii din stocurile americane fără aprobarea Congresului în timpul unei situaţii de urgenţă, ar fi prima dintr-o autorizarea de un miliard de dolari.

China consideră Taiwanul, guvernat democratic, propriul său teritoriu şi a crescut presiunea militară asupra insulei în ultimii trei ani şi nu a renunţat niciodată la folosirea forţei pentru a aduce insula sub controlul ei. Luna trecută, China a organizat manevre de război în jurul Taiwanului, după ce preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen s-a întâlnit cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor SUA, Kevin McCarthy, la Los Angeles.

În februarie, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a mărturisit în faţa Comisiei pentru Servicii Armate a Senatului că intenţionează să facă uz de autoritatea de retragere, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Pentagonului. Purtătorul de cuvânt a refuzat să comenteze dacă SUA vor merge mai departe cu pachetul de ajutor de 500 de milioane de dolari. "Abordarea noastră rămâne în concordanţă cu politica de lungă durată a SUA... Lucrăm din greu pentru a ne îndeplini obligaţiile în temeiul TRA (Taiwan Relations Act) şi vom continua să facem asta", a spus purtătorul de cuvânt.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri