Premierul și liderul PNL, Nicolae Ciucă, a transmis, pe scena Congresului UDMR, că în România prinde amploare mișcarea extremistă și a spus că este datoria tuturor liderilor politici să stopeze acest fenomen.
”Am vorbit de stabilitate, de echilibru, eu cred că tot ceea ce s-a întâmplat bun în această perioadă de timp s-a datorat moderației și doamna consilier prezidențial a menționat în mesajul transmis de către domnul Președinte: a face ceea ce este necesar pentru a păstra moderația și a nu cădea în acele limite ale extremelor. Trebuie să facem în așa fel încât să înțelegem că prin moderație, reușim să respectăm valorile, valorile noastre naționale, valorile României și să respectăm valorile Uniunii Europene, valorile țărilor democratice. Sunt valori care sunt cât se poate de simple. Sunt valori ale Uniunii Europene, sunt valori ale libertății individuale, sunt valori ale fiecăruia dintre noi cu care am crescut și cu care ne educăm copiii. Trebuie să evităm acea alunecare către retorica radicală.
Din păcate, aceste voci ale radicalismului sunt din ce în ce mai auzite, atât la noi în țară, cât și în țări cu valori democratice mai bine consolidate decât ale noastre.
Avem nevoie să le vorbim oamenilor despre ceea ce înseamnă pericolul extremismului, despre ceea ce înseamnă pericolul radicalismului. Este responsabilitatea noastră, a tuturor, să luăm poziție și să facem în așa fel încât extremismul să nu se dezvolte. O să fie foarte greu după aceea să putem să controlăm acest fenomen.
Cred că, în continuare, pe aceste fundamente despre care am vorbit, trebuie să realizăm viitoarea construcție politică din România și să asigurăm viitoarea perioada de guvernare, până în anul 2024 și să facem în așa fel încât să găsim o linie de continuitate și după alegerile din 2024.”, a spus Nicolae Ciucă.
Ciucă: este nevoie să continuăm împreună la guvernare
”Orice congres politic înseamnă încheierea unei etape sau continuitate, cum este cazul acum. Ca atare, eu sunt convins că nu aveți nevoie nici de îndemnul, nici de urările noastre și aveți nevoie de prezența noastră aici pentru a confirma că există disponibilitate pentru ceea ce noi am convenit și pentru tot ceea ce noi ne-am angajat să realizăm în guvernarea României.
Eu am convingerea, de asemenea, că în acest context complicat, prezența celor 3 partide, într-o Coaliție, nu face altceva decât să ne determine să ne determine să strângem rândurile pentru a putea ca împreună să facem față tuturor acestor provocări și privind nu departe nu departe de granița României, privind la ceea ce se întâmplă în Ucraina, la războiul ilegal și neprovocat al Rusiei împotriva poporului ucrainean să spunem că tot împreună trebuie sa facem față nu doar provocărilor, ci și amenințărilor.”, a mai spus liderul PNL.
Comentează