Pedeapsă extremă pentru că a încălcat carantina. Un tânăr de 28 de ani a murit după ce a fost pus de Poliție să facă 300 de genuflexiuni

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 09-04-2021

Actualizat: 09-04-2021

Article thumbnail

Sursă foto: https://www.botosaninews.ro/

Un tânăr din Filipine a murit după ce a fost pus de Poliție să facă 300 de genuflexiuni, ca pedeapsă pentru că a încălcat carantina.

În Filipine, președintele Duterte a acordat puteri practic nelimitate poliției în lupta împotriva criminalității și traficului de droguri, dar și în lupta împotriva încălcărilor restricțiilor COVID-19.

Un tânăr de 28 de ani a murit după ce a fost prins de polițiști încălcând carantina. Oamenii legii l-au forțat să facă aproximativ 300 de genuflexiuni, potrivit Business Insider, scrie Mediafax.

După exercițiile istovitoare, tânărul pare că a reușit să ajungă acasă, apoi a început să aibă convulsii și a intrat în comă.

O anchetă a fost începută în acest caz.

Se pare că nu este primul caz de acest fel: într-o declarație de luna trecută, organizația Human Rights Watch (HRW) a anunțat că oficialii au închis cinci tineri într-o cușcă pentru câini după ce au încălcat carantina, iar în alt caz ar fi forțat oamenii să stea ore în șir expuși la soarele amiezii.

Google News
Comentează
București
Temperatură8°C
Variabil
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri