Un tribunal polonez a condamnat miercuri la pedepse grele cu închisoarea un cuplu care a pus la cale o piramidă financiară ce a atras echivalentul a circa 200 de milioane de euro de la aproximativ 18.000 de clienţi pentru societatea lor de investiţii Amber Gold, relatează AFP potrivit Agerpres.
Marcin P. a fost condamnat la 15 ani de închisoare, iar soţia sa Katarzyna - la 12 ani şi şase luni de detenţie.
Faptele datează din anii 2009-2012. Conform unei scheme clasice, cuplul le promitea deponenţilor să îşi investească banii în aur sau în alte metale preţioase şi, pe măsură ce piramida creştea, le oferea la început dobânzi importante, mergând până la 16% pe an.
Acuzaţi de asemenea de spălare de bani, deoarece fondurile primite treceau prin numeroase conturi şi firme ale grupului lor, printre care şi o companie aeriană low-cost, OLT Express, care a dat rapid faliment, cei doi soţi trebuie să plătească acum o amendă de aproape 70.000 de euro şi să îşi despăgubească victimele.
Din totalul fondurilor dispărute, numai o parte minoră a putut fi recuperată şi rambursată.
De asemenea, celor doi li s-a interzis să mai desfăşoare vreo activitate economică timp de 10 ani.
Procesul a avut şi o latură politică, deoarece conservatorii naţionalişti ai Partidului Lege şi Justiţie (PiS) aflat la putere le-au reproşat predecesorilor săi de centru că nu au monitorizat eficient Amber Gold şi că au omis să verifice trecutul fondatorului societăţii de investiţii, condamnat în mai multe rânduri pentru escrocherie.
O comisie parlamentară iniţiată de PiS a anchetat acest caz, convocându-l printre alţii, ca martor, pe Donald Tusk, preşedintele Consiliului European şi fost premier polonez
Pedepse grele cu închisoarea pentru autorii unei piramide financiare de 200 de milioane de euro, în Polonia
Explorează subiectul
Articole Similare

10
Scenariul alegerilor în Ucraina după război - Zelenski: Nu sunt deloc sigur că voi candida, depinde de ce își doresc ucrainenii
10

25
Premierul canadian Mark Carney susține „cu regret” atacurile împotriva Iranului
25

26
Conflictul din Iran este o încălcare a Cartei Naţiunilor Unite (misiune ONU de anchetă în privinţa drepturilor omului)
26

44
Regimul de la Teheran nu cedează: Putem continua războiul cât timp dorim
44

3.460
Paradisul Dubai se spulberă! Influencerii au luat-o razna pe internet: Nu se întâmplă nimic, e pace!
3.460

2.419
Keir Starmer îl atacă pe Trump: „Nu mă voi alătura războiului din Iran fără temei legal”
2.419

2.471
Mutare de ultimă oră în Iran: Funeraliile lui Ali Khamenei au fost amânate
2.471

10.441
VIDEO Fără precedent în 40 de ani: americanii preiau controlul total al spațiului aerian iranian / Un prim avion doborât la Teheran
10.441

1.153
ANALIZĂ - SUA au cheltuit 780 de milioane de dolari în prima zi a războiului din Iran
1.153

10.140
Arabia Saudită a fost atacată masiv cu drone de Iran, iar Prințul Moștenitor a „explodat” și reacționează dur: promisiune pentru țările din regiune
10.140

3.117
VIDEO Protest la Complexul Energetic Oltenia: 1.500 de oameni vor fi dați afară - Poliția a intervenit de urgență la fața locului
3.117

111
Cine este Mojtaba Khamenei: Noul Lider Suprem al Iranului, Legăturile cu Garda Revoluționară și Sancțiunile Internaționale
111

28.041
Iranul a atacat cu o rachetă balistică Turcia, țară din NATO: amenințări lansate de Ankara / UPDATE
28.041

















Comentează