Pedepse între trei şi şase luni pentru persoane care au atacat ambasada saudită din Iran

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 04-11-2016

Actualizat: 04-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: thedailybeast.com

Persoane acuzate că au atacat Ambasada Arabiei Saudite la Teheran în ianuarie au fost condamnate la pedepse cu închisoarea cuprinse între trei şi şase luni, potrivit unui anunţ al avocatului lor, relatează vineri AFP. ''Unii acuzaţi au fost condamnaţi la şase luni de închisoare, alţii la trei luni şi alţii au fost achitaţi'', a declarat avocatul Mostafa Shabani, citat de agenţia de presă iraniană Isna.

Manifestanţii condamnaţi, al căror număr nu a fost precizat, au fost învinuiţi de ''tulburarea ordinii publice'', dar nu a fost reţinută în cazul lor acuzaţia de distrugere a ambasadei saudite, a precizat avocatul, care a indicat că va face apel la decizie. În total, 21 de acuzaţi au compărut în iulie în faţa unui tribunal din Teheran. Anunţul Ryadului privind executarea, pe 2 ianuarie, a liderului religios şiit Nimr al-Nimr în Arabia Saudită a provocat reacţii de mânie în Iran. Sute de persoane au atacat atunci şi au incendiat parţial Ambasada Arabiei Saudite la Teheran, precum şi consulatul său din Machhad (est). Justiţia a indicat că 48 de persoane trebuie judecate din cele circa 120 arestate în momentul faptelor. Nici o informaţie nu a fost totuşi dată pentru moment despre alţi 27 de acuzaţi. Ca urmare a atacului împotriva ambasadei sale, Ryadul a decis ruperea relaţiilor sale diplomatice şi comerciale cu Teheranul. Iranul şiit şi Arabia Saudită sunnită sunt două mari ţări rivale din Orientul Mijlociu şi ele se acuză reciproc de provocarea de conflicte, îndeosebi în Siria şi în Yemen, conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri