Pedepse mai mari în sentinţa definitivă pentru poliţiştii care au participat la un jaf de 300.000 euro

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 06-04-2022

Actualizat: 06-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Conform soluţiei pe scurt, publicată pe portalul Curţii de Apel, poliţistul Covaci Marius-Petru a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru complicitate la tâlhărie calificată, în regim de detenţie. În sentinţa dată de Judecătoria Arad în 28 ianuarie 2022 el primise doi ani şi trei luni de închisoare.

Colegul său, poliţistul Ţicală Denis-Alexandru-Nicolae, a fost condamnat la trei ani închisoare pentru complicitate la tâlhărie calificată, în regim de detenţie, după ce în sentinţa iniţială primise doi ani de închisoare.

În acest dosar au mai fost condamnaţi Vesa Flavius Florin - cinci ani de închisoare pentru tâlhărie calificată (faţă de trei ani în prima sentinţă) şi Toadere Dragoş - trei ani de închisoare pentru complicitate la tâlhărie calificată (faţă de doi ani de închisoare în prima sentinţă).

Instanţa a mai decis ca una dintre cele două părţi vătămate să primească de la cei patru condamnaţi suma de 160.000 de euro, reprezentând prejudiciul material.

Soluţia Curţii de Apel Timişoara este definitivă.

Referitor la poliţiştii condamnaţi, conform procedurii, instanţa va informa Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, care apoi le va desface contractul de muncă.

În noiembrie 2020, poliţiştii arădeni începuseră o anchetă după ce 300.000 de euro au fost furaţi dintr-un seif aflat în casa unei femei de 87 de ani, din localitatea Pâncota. Victima relatase că o persoană mascată a intrat peste ea în locuinţă şi a agresat-o până a spus unde ţine banii. Ulterior, în 5 martie 2021, anchetatorii au anunţat că au fost reţinuţi patru suspecţi, după ce poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad au efectuat cinci percheziţii domiciliare.

"Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că doi dintre cei în cauză ar fi pătruns, în noaptea de 21 spre 22 noiembrie 2020, într-o locuinţă din localitatea Pâncota, de unde, în urma imobilizării victimei, ar fi sustras, dintr-un seif, 300.000 de euro, iar ceilalţi doi ar fi asigurat ieşirea din imobil", preciza IPJ Arad, în martie 2021.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate bunuri cu valoare probatorie, iar la domiciliul unuia dintre suspecţi au fost găsite 22.380 de ţigarete, marcate necorespunzător, susceptibile a proveni din contrabandă.

Doi poliţişti implicaţi în jaf au fost puşi la dispoziţia IPJ până la condamnarea definitivă.

"Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad acţionează pentru siguranţa comunităţii şi tragerea la răspundere a tuturor celor care comit infracţiuni, indiferent de calitatea acestora. Instituţia noastră nu tolerează nicio abatere de la prevederile legale a personalului propriu şi îşi reafirmă determinarea de a acţiona cu echidistanţă şi profesionalism în toate cauzele instrumentate", a mai transmis IPJ Arad, după reţinerea suspecţilor.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri