Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pedepse majorate pentru profesorii care hărţuiesc sexual elevii sau studenţii / Legea merge la promulgare

Inquam Photos / Octav Ganea
parlament vot camera deputatilor deget

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de modificare a Codului penal care prevede ca, în cazul cadrelor didactice din învăţământul universitar sau preuniversitar care hărţuiesc sexual elevii sau studenţii, să fie majorate cu o treime limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege pentru folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual.

S-au înregistrat 282 de voturi "pentru" şi o abţinere.

Proiectul completează articolul 299 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, în sensul instituirii unor variante agravate ale acestei infracţiuni.

Actul normativ prevede completarea articolul 299 cu textul: "Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au fost săvârşite de către personalul didactic din învăţământul universitar sau preuniversitar împotriva unui elev sau student, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime".

Conform Codului penal, articolul 299, alineatul (1) prevede că fapta funcţionarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obţine favoruri de natură sexuală de la o persoană interesată direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

Alineatul (2) al articolului prevede că pretinderea sau obţinerea de favoruri de natură sexuală de către un funcţionar public care se prevalează sau profită de o situaţie de autoritate ori de superioritate asupra victimei, ce decurge din funcţia deţinută, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

Prin acest proiect se incriminează hărţuirea sexuală în şcoli şi universităţi, a evidenţiat deputatul PSD Maya Teodoriu.

"Prin această modificare a Codului penal reuşim să incriminăm hărţuirea sexuală în şcoli şi universităţi. Până acum nu aveam decât o reglementare referitoare la hărţuirea sexuală la locul de muncă. Şi un lucru care cred că este, de asemenea, foarte important este de ajuns ca fapta să fie comisă o singură dată pentru a fi reclamată ca atare şi inscriminată ca atare", a explicat deputatul PSD.

Deputatul neafiliat Cătălin Teniţă a atras atenţia că universităţile trebuie să introducă prevederi în acest sens în Codurile de etică.

"Suntem cu toţii sau cei mai mulţi dintre noi taţi şi mame şi ştim cât de greu ar fi dacă ne-am trezi în situaţia în care trebuie să facem dreptate copilului nostru. Este important că noi, mai ales fiind atât de mulţi bărbaţi aici, peste 80%, am înţeles că trebuie să facem dreptate pentru astfel de situaţii şi nu trebuie să se întâmple astfel de chestiuni. (...) Este important să mergem acum în universităţi să spunem - Vedeţi că aveţi reglementare, introduceţi chestiunea asta în Codurile de etică", a transmis el.

Şi deputatul UDMR Hajdu Gabor a subliniat că "hărţuirea sexuală în şcoli trebuie incriminată şi pedepsită sever".

"Trebuie să luptăm împotriva acestui fenomen oricâte cazuri am avea, trebuie să creăm un mediu de siguranţă în şcoli pentru copiii noştri. Noi, părinţii, încredinţăm copiii noştri şcolii şi pedagogilor, iar noi, parlamentarii, trebuie să creăm legi care îi protejează", a adăugat el.

Potrivit deputatului AUR George Simion, din păcate, există tot mai multe cazuri de hărţuire sexuală.

"Din păcate, există tot mai multe cazuri de hărţuire sexuală, în cadrul acestei Camere, în cadrul Parlamentului European. Avem chiar reprezentanţi ai României în Parlamentul European care hărţuiesc pe acolo pe holuri consiliere. Ar fi bine ca aceste exemple să înceapă cu noi", a subliniat Simion.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest act normativ.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.