Pedofil reținut după ce și-a VIOLAT ambele fiice vitrege: Culmea, chiar el depusese plângere la poliție

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 13-05-2021

Actualizat: 13-05-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost reţinut de poliţişti după ce şi-ar fi violat două dintre fiicele sale vitrege, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Potrivit acesteia, bărbatul din Dorohoi este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de viol în formă continuată şi agresiune sexuală în formă continuată, faptele producându-se pe perioada a doi ani.

Citește și: Ioana Mihăilă a CEDAT: ministrul Sănătății a vrut să plece din conferința de presă după ce a fost întrebată dacă face PUBLIC raportul privind decesele de COVID

"În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că, în perioada 2019- martie 2021, acesta ar fi întreţinut raporturi sexuale şi le-ar fi atins în zonele intime pe fiicele sale vitrege de 13 şi 16 ani, cu care locuia împreună", a afirmat Nenişcu.

Ancheta în acest caz a fost iniţiată în baza unei sesizări făcute chiar de autorul violurilor, care, pe 29 martie 2021, a sesizat Poliţia cu privire la faptul că fiica sa vitregă de 13 ani ar fi fost violată de o persoană necunoscută din localitatea de domiciliu. Ancheta poliţiştilor de investigaţii criminale a stabilit, ulterior, că el este autorul.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Botoşani, urmând ca în cursul zilei de joi să fie prezentat în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri