Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pensiile speciale pentru aleșii locali, aprobate în comisiile senatoriale

surse

Senatorii din comisia juridica si din cea pentru administratie publica au dat, marti, un raport favorabil, proiectului de lege privind introducerea pensiilor speciale pentru primari si viceprimari, presedinti si vicepresedinti de Consilii Judetene.

Senatul este camera decizionala si proiectul va merge la votul final din plen.

Proiectul de lege pentru modificarea Statutului aleşilor locali, care prevede că primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene vor primi indemnizaţie pentru limită de vârstă, a fost adoptat tacit de plenul Camerei Deputaţilor.

Potrivit proiectului de lege, primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare au dreptul la indemnizaţie pentru limită de vârstă.

Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55 din indemnizaţia brută lunară. Indemnizaţia se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii şi se suportă din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Proiectul mai prevede că pentru mandatele incomplete indemnizaţia se calculează proporţional cu perioada de mandat exercitată, care nu poate fi mai mică de doi ani.

Proiectul a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor şi va pleca la Senat unde va fi dezbătut şi votat.

El a fost semnat de 30 de deputaţi şi senatori de la PSD, PNL şi UDMR.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.