Un pensionar spaniol care a demarat o campanie împotriva extinderii serviciilor online ale băncilor a înmânat marţi oficialilor de la Madrid o petiţie cu peste 610.000 de semnături, în care cere păstrarea serviciilor faţă în faţă de la ghişeele băncilor, transmite DPA, citat de Agerpres.
Mulţi pensionari spanioli se simt derutaţi atunci când trebuie să acceseze serviciile bancare, în contextul în care multe operaţiuni se transferă în mediul online şi multe sucursale bancare s-au închis pe fondul pandemiei de COVID-19.
Sub sloganul "SoyMayorNOidiota" (Sunt senior, nu idiot - n. r.), Carlos San Juan, un fost doctor ieşit la pensie, în vârstă de 78 de ani, şi-a prezentat petiţia Ministerului Economiei şi Băncii Centrale de la Madrid. Iniţiativa sa a avut succes nu doar în rândul vârstnicilor, unele dintre persoanele care au postat comentarii pe site-ul online al petiţiei semnalând că şi părinţii lor se confruntă cu dificultăţi similare.
Carlos San Juan cere băncilor spaniole să ofere servicii faţă în faţă persoanelor în vârstă, în loc să îi direcţioneze spre serviciile online, cu care pensionarii au dificultăţi.
"Suntem un grup cu o putere redusă, cu puţine posibilităţi de a face solicitări şi în prezent ne confruntăm cu mari dificultăţi, pentru că operaţiunile bancare au devenit excesiv de computerizate. De mai multe ori am fost nevoit să merg acasă fără a putea scoate bani din bancă. Nu am putut avea acces la un oficiu bancar, pentru că trebuia să fac o programare prealabilă şi am fost direcţionat spre o aplicaţie", a spus Carlos San Juan, creatorul iniţiativei.
La fel cu alte bănci din întreaga lume, băncile spaniole au început să închidă din sucursale şi să reducă intervalul de timp în care sunt disponibile serviciile faţă în faţă, ceea ce l-a făcut pe Carlos San Juan să ceară "măsuri urgente".
Extinderea serviciile digitale nu afectează doar băncile, susţine cotidianul El País. Aproximativ o treime dintre spanioli se simt limitaţi în capacitatea lor de a accesa servicii, locuri de muncă sau ajutoare de stat, din cauza prăpastiei digitale, arată rezultatele sondajelor de opinie.
Pensionarii spanioli se revoltă. Au înmânat o petiție în care se cere păstrarea ghișeelor la bănci
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

3.311
Semnal groaznic pentru economie! A crescut inflația în România
3.311

46
Salonul de orologerie de la Geneva va lua pulsul industriei luxului, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu
46

2.436
Ultima zi pentru bonificația de 3% la impozitul pe venit
2.436

4.212
Ministrul Finanțelor, după ce România a câștigat procesul în scandalul "Casa Radio": Este un rezultat important care înseamnă, în concret, protejarea banilor publici!
4.212

89
Uber se confruntă cu un al doilea proces pentru agresiune sexuală, după un verdict de 8,5 milioane de dolari
89

270
Victorie pentru cea mai mare fabrică de procesare a lânii din Europa, gândită în România: Investitorii au convins Curtea de Apel să oblige Guvernul să le dea ajutorul de stat anulat
270

38
OpenAI promovează alianţa cu Amazon şi spune că parteneriatul cu Microsoft i-a limitat accesul la clienţi
38

85
Chatboţii dau un diagnostic greşit în 80% din cazurile medicale iniţiale
85

39
Prețul petrolului intră în scădere, pe fondul speranțelor de dialog SUA-Iran
39

2.298
O rază de speranță! Prețul petrolului este în scădere, pe fondul unui nou dialog SUA-Iran
2.298

2.332
Războiul din Iran ar putea arunca zeci de milioane de oameni în sărăcie: avertisment dur despre un „triplu șoc” global
2.332

5.533
Aceasta este singura țară din lume care își poate asigura complet hrana. Cum stau lucrurile în privința României
5.533

5.528
Haos total în aeroporturi: Pasagerii pierd zboruri din cauza noii reguli UE, stând la cozi imense; avioanele zboară goale
5.528
















Comentează