Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pentagon: Cinci militari americani, ucisi din greseala in bombardament "fratricid"

pentagon
Incidentul a avut loc pe 9 iunie în provincia Zabul (sud-est), în timp ce soldați ai Forței internaționale de asistență pentru securitate (ISAF) efectuau, împreună cu armata afgană, o operațiune legată de pregătirea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. În acea perioadă, Pentagonul n-a avansat ideea unei lovituri aeriene accidentale, iar NATO — doar că era posibilă o astfel de acțiune. Dar, într-un raport, Comandamentul militar american pentru Orientul Mijociu și Asia Centrală (CentCom) a confirmat faptul că a fost un bombardament ''fratricid'', care s-a soldat cu moartea celor șase militari. În cursul operațiunii, militari americani și afgani aflați la sol au cerut sprijin aerian, deoarece erau vizați de un atac inamic. Un mic grup de militari s-a desprins pentru a se poziționa pe o creastă muntoasă, dar, se precizează în raport, ''mișcarea respectivă de trupe n-a fost corect comunicată'' ofițerilor care supervizau întărirea aeriană. Dintr-odată, echipa de coordonare a confundat tirurile trase de către soldații de pe creastă cu o acțiune inamică, și echipajul bombardierului B-1B i-a luat drept țintă din greșeală. Avionul a lansat două bombe, care i-au ucis pe cei șase militari. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.