Pentagonul a dat ultimele detalii despre convoiul rusesc de 60 de km care se îndreaptă spre Kiev: A fost încetinit de luptătorii ucraineni și rămâne blocat

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 02-03-2022

Actualizat: 02-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Departamentul american al Apărării afirmă că forțele rusești au înregistrat progrese minore în ultimele 24-36 de ore, scrie BBC, potrivit Mediafax.

În special un convoi de trupe de 60 km care se îndreaptă spre Kiev a fost încetinit de luptătorii ucraineni și "rămâne blocat", a declarat miercuri purtătorul de cuvânt John Kirby.

"Credem că rușii se regrupează și reevaluează progresele pe care nu le-au făcut", a declarat el reporterilor.

Kirby a precizat că trupele invadatoare întâmpină în general mai puțină rezistență în sudul țării decât în nord.

El a spus că Pentagonul nu poate confirma că orașul Herson din sudul țării a căzut, așa cum susțin rușii.

În pofida încetinirii ritmului, a avertizat el, Rusia păstrează la dispoziție o putere suplimentară care nu a fost încă folosită.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri