Pentagonul anunţă că vrea să îşi reducă forţa de muncă: vor fi dați afară cel puţin 5% a angajaţilor civili

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 22-02-2025 06:10

Actualizat: 22-02-2025 08:10

Article thumbnail

Sursă foto: politico.eu

Departamentul american al Apărării a anunţat vineri că vrea să îşi reducă forţa de muncă civilă cu cel puţin 5%, o nouă etapă în dorinţa declarată a administraţiei Donald Trump de a reduce numărul angajaţilor federali, notează AFP.

Aceste reduceri de posturi trebuie "să permită o mai mare eficienţă şi reorientarea departamentului asupra priorităţilor preşedintelui", a declarat Darin Selnick, un înalt oficial al Pentagonului, într-un comunicat.

El a afirmat că, începând de săptămâna viitoare, se doreşte concedierea a aproximativ 5.400 de angajaţi aflaţi încă în perioada de probă, înainte de a îngheţa angajările.

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat cu o zi înainte că "nu este în interesul publicului" să păstreze aceşti angajaţi şi a afirmat că vrea să îi vizeze în primul rând pe "cei cu evaluări slabe" dintre cei funcţionarii aflaţi în perioada de probă, care sunt mai uşor de lăsat să plece.

"Vom fi atenţi, dar vom fi şi agresivi", a subliniat acest fost prezentator al canalului Fox News, dorind să acorde loc deplin "meritului".

Trump a promis că va reduce ponderea guvernului federal şi va tăia cheltuielile

Pete Hegseth a mai spus că membri ai Departamentului pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE), condus de Elon Musk, lucrează în cadrul Pentagonului pentru a "identifica ultimele vestigii ale priorităţilor lui Biden" - în special programele de promovare a diversităţii - "care nu sunt în centrul misiunii noastre şi vom scăpa de ele".

Donald Trump a promis în timpul campaniei sale electorale că va reduce ponderea guvernului federal şi va tăia cheltuielile, apoi l-a numit pe aliatul său multimiliardar Elon Musk la conducerea DOGE.

Criticată pentru metodele sale brutale, această ofensivă este considerată ilegală de opoziţia democrată, Musk neavând mandat electoral sau portofoliu guvernamental. De asemenea, au fost depuse numeroase recursuri în justiţie

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri