Pentru prima dată după 30 de ani PNL ar putea da primarul Capitalei: Cine a fost primul și ultimul primar penelist post-decembrist

Autor: Liana Ganea

Publicat: 07-12-2025 22:05

Article thumbnail

Sursă foto: colaj Facebook

PNL nu a mai avut un primar general al Bucureștiului din mandatul lui Crin Halaicu, ales în 1992 la primul scrutin local liber. Halaicu a câștigat atunci cu aproape 56% din voturi și a condus Capitala până în 1996, în cadrul Convenției Democrate Române. De atunci, administrația orașului a trecut prin mai multe formule politice, fără ca liberalii să mai revină în fruntea instituției.

După plecarea lui Halaicu, Primăria Capitalei a fost condusă, pe rând, de Victor Ciorbea, Viorel Lis, Traian Băsescu, Adriean Videanu, Sorin Oprescu, Gabriela Firea și Nicușor Dan, reprezentând PNȚCD, PD/PDL, PSD sau candidând ca independenți. În tot acest timp, PNL a rămas în afara funcției de primar general.

Alegerile din decembrie 2025 pot schimba această situație. Candidatul liberal, Ciprian Ciucu, intră în competiție cu un nivel ridicat de susținere publică. Un sondaj INSCOP Research, realizat în parteneriat cu Informat.ro, îl plasează pe primul loc cu 31,7 la sută din voturi.

Practic, o eventuală victorie a lui Ciucu ar însemna revenirea PNL la conducerea Executivului local după aproape 30 de ani, marcând cel mai important rezultat al partidului în Capitală de la începutul anilor ’90.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri