DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Penurie de medici în Germania după noul val Covid-19: totul ar fi început după un eveniment

aa.com.tr
covid-19 coronavirus sars-cov-2

Spitalele din landul Schleswig-Holstein, situat în nordul Germaniei, se confruntă cu o penurie severă de personal medical din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19 depistate în rândul angajaţilor lor, a declarat luni directorul unei clinici locale, citat de DPA, relatează Agerpres.

Cel mai nordic dintre landurile germane a găzduit la sfârşitul lunii iunie "Kiel Week", una dintre cele mai mari regate de iahting din lume.  Numărul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 în acest land a crescut "de la un nivel considerabil spre unul deosebit de mare", a declarat Patrick Reimund, directorul administrativ al Asociaţiei spitalelor din Schleswig-Holstein. Camerele de urgenţă ale clinicilor din acest land au devenit disproporţionat de aglomerate, a adăugat el.

Medicul german consideră că unul dintre factorii cheie care au contribuit la răspândirea noului coronavirus ar putea fi evenimentul "Kiel Week", care s-a desfăşurat în perioada 18-26 iunie.

Săptămâna trecută, Centrul Medical Universitar Schleswig-Holstein a anunţat că îşi va închide temporar unele dintre secţii, întrucât 479 dintre angajaţii săi intraseră până vineri în carantină. "De atunci, numărul lor a crescut cu siguranţă. Am avut un weekend incredibil de tensionat", a declarat purtătorul de cuvânt al acelui spital, Oliver Grieve. El a mai spus că unitatea medicală pe care o reprezintă va solicita despăgubiri pentru pierderile financiare suferite după ce a trebuit să amâne sau să suspende tratamentele ce erau deja programate.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.