DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

PepsiCo vrea să reducă emisiile gazelor cu efect de seră cu 40% până în 2030

pepsi

PepsiCo, unul dintre liderii industrei de produse alimentare şi băuturi răcoritoare, anunţă că vrea să reducă emisiile gazelor cu efect de seră cu 40% până în 2030, faţă de 2015, şi se angajează ca până în 2040 să le elimine complet pe întregul lanţ valoric, potrivit news.ro.

”PepsiCo, unul dintre liderii industrei de produse alimentare şi băuturi răcoritoare, accelerează agenda de protecţia mediului pentru a reduce emisiile gazelor cu efect de seră cu 40% până în 2030 şi se angajează ca până în 2040 să le elimine complet pe întregul lanţ valoric”, a informat gigantul american.

În Europa, PepsiCo se va concentra pe următoarele zone: Agricultura sustenabilă, inclusiv folosirea îngrăşămintelor cu emisii reduse şi a tehnologiilor agricole eficiente pentru a creşte randamentul culturilor; Accelerarea tranziţiei către energia regenerabilă şi adoptarea tehnologiilor de transport cu emisii reduse sau cu zero emisii pe întregul lanţ valoric; Reducerea utilizării plasticului nou în ambalaje şi creşterea conţinutului de plastic reciclat; Designul produselor se va concentra pe minimizarea impactului asupra mediului.

Citește și: Scandalos! Iulian Bulai a luat-o razna! Se folosește de imaginea marelui poet Mihai Eminescu

”Anunţul de astăzi reprezintă mai mult decât o dublare a angajamentelor companiei în domeniul protecţiei mediului. Obiectivul este reducerea completă a emisiilor de gaze cu efect de seră pe întregul lanţ valoric cu 40% până în 2030. În acelaşi timp, compania se angajează ca emisiile să ajungă la zero pentru întregul lanţ valoric pănă în 2040, cu 10 ani înaintea cerinţelor convenţiei de la Paris”, precizează compania.

În mod specific, PepsiCo urmăreşte să îşi reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu până la 75% în toate operaţiunile sale directe (Obiectivele 1 şi 2) şi pe lanţul valoric indirect (Obiectivul 3) cu 40% până în 2030 având ca punct de referinţă 2015. Toate aceste acţiuni vor avea ca rezultat reducerea cu peste 26 de milioane tone a cantităţii de gaze cu efect de seră sau echivalentul eliminării din trafic a 5 milioane de autovehicule anual.

„Din păcate, nu avem un vaccin împotriva schimbărilor climatice. Noile noastre obiective în domeniul protecţiei mediului vor determina dublarea eforturilor privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Acestea se vor răsfrânge atât asupra operaţiunilor directe ale companiei, cât şi asupra operaţiunilor furnizorilor şi îmbuteliatorilor. Este de datoria noastră să facem mai mult pentru protecţia mediului”, a spus Silviu Popovici, chief executive officer PepsiCo Europe.

Citește și: Raportul oficial al Ministerului de Interne îi contrazice pe polițiștii care zic că nu dau amenzi: 36.000 de amenzi, în ultimele 7 zile!

Acţiunile PepsiCo se vor concentra în două direcţii: reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pentru a dimuinua amprenta de carbon în operaţiunile din lanţul de aprovizionare şi reducerea vulnerabilităţilor privind impactul asupra mediului prin includerea riscului climatic în planurile de business.

Începând cu 2015 în Europa, PepsiCo a redus deja cu 6% emisile de gaze cu efect de seră, conform angajamentelor globale, iar noile obiective de reducere a acestora se vor concentra pe agricultura sustenabilă, ambalaje, producţie şi distribuţie.

”Reducerea cu 40% a emissilor poluante în Europa se va concentra pe urmatoarele direcţii: Datorită faptului că agricultura este responsabilă pentru aproximativ un sfert din emisiile globale de gaze cu efect de seră şi o treime din operaţiunile PepsiCo, vom continua să creştem practicile de agricultură sustenabilă şi regenerative ce ne vor ajuta să reducem emisiile şi să îmbunătăţim în acelaşi timp sănătatea solului şi a biodiversităţii, reducerea despăduririlor şi cresterea productivităţii fermierilor”, precizează compania.

În Europa, PepsiCo va promova tehnologii de producere a îngrăşămintelor cu emisii reduse, obţinute din resturi de cartofi din unităţile de producţie a brandurilor Lay’s şi Walkers. Vom creşte, totodată, amprenta tehnologiilor de agricultură sustenabilă pentru culturile de materie primă.

De asemenea, compania va coopera cu fermierii şi furnizorii de materii prime agricole pentru a determina adoptarea de către aceştia a energiei regenerabile.

”PepsiCo va diminua emisiile de gaze cu efect de seră prin continuarea reducerii folosirii plasticului nou în ambalajele produselor. Acest demers este susţinut şi de anunţurile recente din Europa şi România privind trecerea la 100% PET reciclat pentru produsele din portofoliu până în 2022. Prin implementarea şi îmbunătăţirea proceselor sustenabile de producţie, transport şi distribuţie, compania urmăreşte eficientizarea lanţului de aprovizionare, care va adopta tehnologii cuemisii reduse sau zero emisii”, spun reprezentanţii companiei.

De la Lay’s, la Pepsi MAX, Quaker sau Tropicana, din ce în ce mai multe branduri vor fi produse utilizând energie din surse regenerabile. Până în prezent, PepsiCo Europa foloseşte surse de energie regenerabilă în proporţie de 100% în 12 tari şi a instalat capacităţi de producţie energie regenerabilă (eoliană, solară, biogaz) în 13 ţări.

”În acelaşi timp, vor fi implementate două programe interne de reducere a amprentei de carbon. Primul va avea ca scop diminuarea amprentei de carbon implicate de călătoriile aeriene de afaceri ale angajaţilor, iar cel de-al doilea de a determina impactul de mediu în selecţia furnizorilor de transport şi logistică”, mai menţionează compania.

PepsiCo a generat peste 67 miliarde dolari venit net în 2019, adus de un portofoliu de alimente şi băuturi care include Frito-Lay, Gatorade, Pepsi-Cola, Quaker şi Tropicana. Portofoliul PepsiCo este format din 23 de branduri ce generează fiecare peste 1 miliard de dolari în vânzări de retail anual.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.