Campania alegerilor din 26 mai a.c. pune foarte bine în lumina experiența politică și atitudinea candidaților, dar mai ales proiectele acestora pentru Parlamentul European. În timp ce PSD iese în evidență prin proiecte, strategie, mobilizare, echipa și organizare, partidele de opoziție ating cote alarmante de populism, penibilism, agresivitate verbală, indemn la violență, gafand prin strategii neinspirate, în disperarea lor după voturi. S-a ajuns la cel mai jos nivel al discursului politic, din care argumentele lipsesc iar amatorismul își spune cuvântul. PNL și USR- Plus se ascund în spatele unui brand politic- CORUPTIA- pentru că nu au proiecte despre care să le vorbească românilor. Să stârnești ura între români ca armă politică de campanie și să-i împarți pe aceștia în proști și deștepți, arată clar direcții fasciste. Până să fim uniți în UE, se pare că în prezent candidații opoziției se ocupă cu dezbinarea românilor în țară.
Regretabil și trist este semnalul pe care președintele României îl dă în această perioadă. Modul în care a descris în antiteză cele două momente politice, respectiv summitul UE și mitingul PSD de la Iași, din data de 9 mai, nu doar că nu face cinste unui președinte încă în exercițiu dar, se poate traduce ca o susținere a dezbinării românilor de la nivelul Președinției. Am mai spus că Iohannis urăște românii, motiv pentru care cred că îi este greu să accepte că aceștia pot avea opinii politice diferite.
Chiar dacă vizibil joacă în curtea PNL, Klaus Iohannis aduce neinspirat în discuție chestiunea aderării României la Schengen, temă ce nu poate să nu fie legată și de perioada USL, adică cea în care inclusiv PNL a fost parte din tot ce a însemnat putere în România. Dacă există un adevăr politic, acela este că ceea ce înseamnă astăzi țară noastră, reprezintă efectul activitații întregii clase politice de până acum. Ori, chiar trebuie înțeles că politica înseamnă, până la urmă, arta negocierii în interesul cetățenilor. Doar că peste tot în lume, jocurile sunt aceleași, inclusiv la nivelul UE, unde am văzut clar cum funcționează sistemul de bișniță politică în cazul Kovesi- procuror european. Deși sună dezamăgitor, cum Petrom a fost dat austriecilor ca să intrăm în UE, autostrada Transilvania americanilor de la Bechtel, ca să intrăm în NATO, aşa se doreşte să dăm Portul Constanţa olandezilor pentru a intra în Schengen. Indiferent de culoarea politică din țara noastră.
Deci, slabe teme de campanie, dle președinte! Ați ratat ocazia unică pe 9 mai de a fi un presedinte neutru, care promoveaza unitate si echilibru intr-o Romanie vulnerabila, in care candidatii isi jignesc alegatorii doar pentru ca au opinii politice diferite!
Comentează