Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova efectuează, marţi dimineaţă, două percheziţii la locuinţele din Poseşti ale unor persoane bănuite de evaziune fiscală şi producerea şi comercializarea de alcool în afara unui antrepozit fiscal autorizat, informează agerpres.ro.
Au trecut de la amenințări, la fapte: Protest SPONTAN al funcționarilor publici
Potrivit unui comunicat de presă al IJP Prahova, persoanele în cauză ar fi produs, în perioada septembrie-noiembrie, băuturi spirtoase fără a fi autorizate conform legii şi ar deţine cantităţi de astfel de băuturi peste limita admisă de Codul fiscal.
În urma percheziţiilor care sunt efectuate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalului Prahova vor fi puse în aplicare două mandate de aducere.
Comentează