'Clica' de milioane de euro de la Casa Unirea: Ce a descoperit Corpul de Control de la Ministerul Agriculturii

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 09-10-2024

Actualizat: 09-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: observatornews.ro

Ies la iveală amănunte 'picante' după ce ofițerii DGA și DNA au descins, miercuri dimineață, la Casa Unirea, instituție aflată în subordinea Ministerului Agriculturii. Ancheta a plecat de la Corpul de Contrul de la 'Agricultură', care a făcut verificări la începutul acestui an, prejudiciul ridicându-se la peste 10 milioane de euro.

STIRIPESURSE. RO vă prezintă, în excvlusivitate, ce s-a descoperit în urma controlului care a durat mai multe săptămâni.

Totul s-a desfășurat între 13 decembrie 2023 – 31 ianuarie 2024 de către o echipă de control din cadrul Direcției Generale Control, Antifraudă și Inspecții (DGCAI). S-a verificat și analizat  activitatea Societății Naționale ”Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA” SA, pentru perioada 2021-2023.

Ce a descoperit Corpul de Control

Astfel, în urma verificărtilor, au ieșit la iveală mai multe nereguli la vârful conducerii societății, pe care vi le prezentăm mai jos.

"Din suma totală de mărfuri facturate de CASA UNIREA pe parcursul anului 2023, în valoare de aproximativ 79.600.000 lei, până la data de 10 ianuarie 2024, societatea a încasat aproximativ 26.600.000 lei. Astfel, CASA UNIREA înregistrează facturi neîncasate în valoare de aproximativ 53.000.000 lei, rezultate din derularea contractelor cadru de furnizare de produse. Peste 95 % din această sumă, reprezintă sume aferente facturilor neîncasate provenind de la 14 societăți comerciale partenere (clienți).

Precizăm că din cei 53 milioane de lei, aproximativ 45 milioane reprezintă facturi neîncasate de la 3 societăți comerciale. Termenele scadente aferente facturilor emise de către societatea CASA UNIREA înregistrează și peste 100 de zile întârziere, cea mai veche factură emisă și neîncasată având scadența la data de 24.07.2023.

Pe durata controlului, directorul general al societății CASA UNIREA nu a putut prezenta documente privind inițierea vreunui demers în vederea calculării și facturării penalităților de întârziere conform prevederilor contractuale.

În plus, ca urmare a solicitărilor echipei de control, directorul general al societății a comunicat faptul că au fost inițiate demersuri pentru notificarea debitorilor și că la data de 29.12.2023 au fost depuse în bancă instrumentele de plată – bilete la ordin și file CEC. La data de 15.01.2024 instrumentele de plată (file CEC și bilete la ordin) au fost însă retrase de către directorul general al societății CASA UNIREA, deși acesta se afla în concediu de odihnă în perioada 03-19.01.2024. Prin acest demers a fost împiedicată recuperarea sumelor restante de la clienții societății, directorul general acționând împotriva intereselor societății CASA UNIREA", se precizează în raportul Corpului de Control.

Riscul ca facturile emise de Casa Unirea să nu fie încasate a fost expus de către reprezentantul AGA în ședința comună a Adunării Generale a Acționarilor și a Consiliului de Administrație a societății Casa Unirea din data de 02.08.2023. Acesta a propus sistarea livrărilor de marfă către aceștia și constituirea de garanții contra riscului de neplată.

Totodată, în, timpul verificărilor, directorul general al societății  nu a prezentat înscrisuri care să demonstreze faptul că recomandările AGA au fost materializate în demersuri sau acțiuni care să conducă la recuperarea creanțelor.

Pe de altă parte, s-a constatat că produsele achiziționate de Casa Unirea, și comercializate ulterior, provin în cea mai mare parte de la mărci consacrate la nivel international, din producție UE sau NON UE.  Astfel că produsele luate de la fermieri sau producători români erau într-o proporție nesemnificativă, fapt ce a dus la dispariția, practic, a obiectului societățiui atunci când a fost creată, și anume acela de a facilita vânzarea mărfurilor agroalimentare produse în fermele din România.

Verificările l-au vizat și pe directorul general

Un alt aspect l-a vizat pe directorul general și a urmărit derularea raporturilor comerciale ale societății Casa Unirea cu unele dintre societățile partenere. Astfel, s-a constatat un mod de lucru prin care fie clientul final îi indica de la început Casei Unirea furnizorul de la care să facă achiziția, fie furnizorul îi transmitea Casei Unirea cine este clientul final al produselor intermediate.

De asemenea, se constată că prin selecția superficială a unor parteneri comerciali ai societății Casa Unirea - firme care nu au raportat indicatori sau nu au prezentat garanții care să susțină un parteneriat sigur - prin continuarea relațiilor comerciale cu partenerii care înregistrau facturi care aveau scadența depășită, precum și prin lipsa unor acțiuni de somare a societăților cu privire la depășirea termenele scadente sau de emitere a facturilor aferente penalităților, directorul general nu și-a respectat obligațiile ce decurg din Contractul de mandat.

Potrivit reglementărilor legale în vigoare, nota de control privind verificarea și analizarea activității Societății Naționale ”Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea” SA a fost transmisă oamenilor legii care, astăzi, au făcut mai multe percheziții

Totodată, rezultatele controlului au fost transmise AGA pentru a lua la cunoștință despre constatările și concluziile rezultate în urma verificărilor efectuate de către echipa de control, precum și Consiliului de Administrație, care în ședința din data de 7 februarie 2024, analizând activitatea directorului general a dispus revocarea din funcție a acestuia și numirea unei alte persoane în funcția de director general, în condițiile legii.

Citește și: Ultima oră! DGA și DNA au descins peste mafia de la Casa Unirea: Zeci de percheziții în mai multe județe

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri