Optsprezece percheziţii au avut loc, joi, la sediul unei primării din Vâlcea, precum şi la domiciliile unor persoane fizice, într-un dosar care vizează fapte de corupţie, au informat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, percheziţiile au fost realizate de procurori împreună cu lucrători de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie şi au vizat şi sediile unor societăţi comerciale din judeţ.
"În cauza penală, în care au fost realizate cele 18 percheziţii domiciliare, urmare a sesizării din oficiu a organului de urmărire penală, se efectuează cercetări in rem cu privire la săvârşirea unor infracţiuni asimilate faptelor de corupţie şi obţinerea ilegală de fonduri, iar această etapă a urmăririi penale nu are caracterul formulării unei acuzaţii împotriva unei/unor persoane", se arată în comunicatul transmis de Parchetul Vâlcea.
Surse judiciare susţin că este vorba despre Primăria oraşului Brezoi.
Percheziții de amploare într-un dosar de corupție - A fost vizată inclusiv o primărie de oraș
București
10°C
Articole Similare

313
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
313

1.380
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
1.380

9.010
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
9.010

2.259
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.259

1.422
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.422

1.629
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.629

3.717
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.717

2.656
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.656

4.949
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
4.949

108
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
108

2.550
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
2.550

3.147
STENOGRAME din dosarul directorului ARR: Lui Cristian Anton i se spunea ”Împăratu” și lua mită din toate direcțiile.
3.147

83
VIDEO Secunde decisive: Copil de 4 ani lovit pe șosea, salvat printr-o intervenție eroică
83
















Comentează