Percheziţii DNA la Fisc. Procurorii au descins în Bucureşti şi două judeţe

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 17-07-2015

Actualizat: 17-07-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2011 - 2015.

În cursul zilei de 17 iulie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate în Municipiul București și județele: Hunedoara și Maramureș, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cFiscauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba.

Potrivit unor informaţii neofociale, percheziţiile au loc la Administraţia Finanţelor Publice Hunedoara, sediul Trezoreriei, iar deosarul vizează contracte neprofitabile privind importul de cărbune şi de retehnologizare încheiate de Complexul Energetic Hunedoara. Una din societăţile comerciale vizate este SC Termohaz Haţeg, scrie hunedoaralibera.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri