Peste 2,5 tone de petarde şi baterii de artificii au confiscat poliţiştii vâlceni miercuri, în urma a şapte percheziţii realizate la domiciliile unor persoane cu vârste de 32 şi 52 de ani din municipiul Drăgăşani, informează Agerpres.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, descinderile au avut loc în cadrul Planului de acţiune "Pirotehnic 2025/2026", care are ca scop verificarea modului de respectare a prevederilor legale, referitoare la operaţiunile cu articole pirotehnice, pe durata sărbătorilor de iarnă.
"În urma activităţilor desfăşurate, au fost identificate şi ridicate aproximativ 2.500 kg de articole pirotehnice (petarde şi baterii de artificii) din categoriile F1, F2, F3, F4, P1 şi T1, deţinute şi depozitate fără drept. Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost indisponibilizată, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice", au transmis reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.
Aceştia au precizat, că poliţiştii vor efectua şi în zilele următoare astfel de acţiunile pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale în domeniul deţinerii şi utilizării articolelor pirotehnice, în vederea asigurării siguranţei cetăţenilor.





























Comentează