Percheziții în București și două județe - Polițiștii au intrat peste 'mafia ochelarilor' din China

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 05-11-2024

Actualizat: 05-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Paisprezece percheziţii au loc marţi, în Bucureşti şi în judeţele Bihor şi Hunedoara, într-un dosar de evaziune fiscală. Trei persoane sunt urmărite penal pentru ca ar fi importat mărfuri din China şi ar fi făcut achiziţii locale de mărfuri - ochelari şi accesorii pentru ochelari - pe care le-au vândut fără plata taxelor aferente.

”La această oră, poliţiştii Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 14 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Bihor şi Hunedoara, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală”, conform IGPR.

Trei persoane sunt urmărite penal

Trei persoane sunt urmărite penal pentru că, în calitate de administratori ai unor societăţi, ar fi importat mărfuri din China şi ar fi făcut achiziţii locale de mărfuri - ochelari şi accesorii pentru ochelari - pe care apoi le-ar fi comercializat integral pe piaţa internă, prin intermediul mai multor site-uri sau punctelor de lucru declarate, ”fără reflectarea şi achitarea obligaţiilor fiscale aferente veniturilor astfel obţinute”, afirmă anchetatorii.

Vor fi puse în executare trei mandate de aducere emise pe numele persoanelor cercetate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri