DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Percheziţii în Capitală - Teste false RT-PCR negative, vândute pe OLX/ FOTO

perchezitii

Miercuri, 21 aprilie a.c., poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în aplicare un mandat de percheziție, la domiciliul unui bărbat, bănuit de comiterea unei infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale.

Din datele și probele administrate în cauză în perioada februarie – aprilie 2021 de către polițiștii Serviciului Investigații Criminale a rezultat presupunerea rezonabilă că persoane necunoscute au postat mai multe anunțuri pe un site prin care, în schimbul unor sume de bani, întocmesc rapoarte de analiză medicală în care sunt atestate în mod necorespunzător adevărului rezultate negative ale unor teste moleculare PCR privind detecția virusului SARS-COV2, ce pot fi folosite de către cei interesați pentru prezentarea la locul de muncă sau în scop de călătorie.

În urma investigațiilor desfășurate a fost identificat un bărbat, fiind reținută în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri private, stabilindu-se că acesta, în perioada ianuarie – până în prezent, ar fi postat pe un site mai multe anunțuri din conturi deschise cu date nereale, oferind spre vânzare teste PCR cu rezultat negativ, teste care nu se efectuau în realitate, ci doar se trimitea pe mail cumpărătorilor un document în care erau menționate datele cumpărătorului și rezultatul negativ, iar contravaloarea documentului se achita într-un cont bancar.

În vederea întregirii probatoriului, la data de 21 aprilie a.c. a fost pus în aplicare un mandat de percheziție, la domiciliul bănuitului, în urma căreia au fost identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, printre care înscrisuri, telefoane mobile și carduri bancare.

Totodată, bărbatul a fost depistat și condus pentru audieri la sediul subunității.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, cu cel în cauză în stare de reținere, fiind efectuate verificări în vederea stabilirii întregii activități infracționale a acestuia.

content-image

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.